Thursday, 9 May, 2024
Printr-un comunicat de presă, AJOFM Bihor îi informează azi pe toți cei interesați cu privire la apariția OUG 30/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecției...
Aseară au intrat în vigoare primele prevederi ale ordonaței militare 2, referitoare la închiderea unor activități comerciale, iar din această seară încep restiricțiile privind dreptul de a ieși din casă, mai ales noaptea! Astfel, conform prevederilor...
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat vineri că numărul persoanelor bolnave de COVID-19 a ajuns la 210.000 în toată lumea. De asemenea, numărul deceselor a depăşit pragul de 9.000 de morţi, lansând un mesaj...
Departamentul pentru Situații de Urgență. PRECIZĂRI! PRECIZARE: Având în vedere faptul că a fost dat publicității un document al Grupului de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României, intitulat „HOTĂRÂREA NR. 14 din 20.03.2020” Facem...
Echinocțiul de primăvară are loc azi și marchează venirea primăverii din punct de vedere astronomic. De azi, durata zilei crește, iar cea a nopții va scădea, până în data de 21 Iunie, când va avea...
Numere directe de contact! În contextul actual, al pandemie de cornavirus și al instituirii stării de urgență, directorul AJOFM Bihor, Bekesi Csaba, recomandă angajatorilor din județ să dea dovadă de responsabilitate socială. Astfel, având în vedere contextul economic prezent,...
În contexul epidemiologic excepțional legat de măsurile privind reducerea răspândirii virusului COVID-19,începând cu data de 17 martie,  în scopul asigurării sănătăţii publicului şi a personalului angajat care vine în contact cu aceştia, furnizorii de utilități publice...
Ministrul Afacerilor Interne, Ion Marcel Vela, a declarat marți seară, într-o conferință de presă, că prin ordonanță militară s-a decis: „Se suspenda activitatea de servire si consum a  produselor alimentare si bauturilor alcoolice si nealcoolice, activitati...
Ieri a fost lansată platorma onlive COVID-10 ȘTIRI OFICIALE (stirioficiale.ro). Proiectul COVID-19 Stiri Oficiale este realizat în baza unui protocol de colaborare semnat între Secretariatul General al Guvernului și organizația neguvernamentală Code for Romania. Totodată, mai sunt în lucru...
Comisia Europeană va introduce restricții temporare asupra călătoriilor neesențiale în UE, ca parte a eforturilor sale de a combate și a împiedica răspândirea continuă a coronavirusului în Europa, a anunțat președintele Comisiei, Ursula von der...