Ioan Mang, deputat PSD Bihor – Filozofia actuală la nivelul conducerii Uniunii Europene, cu efecte în toate statele membre, mai ales la nivel legislativ, este aceea a electrificării totale, adică eliminarea arderii directe a combustibilului din ecosistemul energetic, motivată de faptul că acest proces produce emisii de gaze cu efect de seră și alimentarea rețelei electrice din surse fără carbon, eliminând restul combustibililor fosili.

Este o filozofie, desigur, optimistă, motivată, probabil, de bune intenții, dar care, din mai multe motive extrem de reale, ne poate pune într-o situație extrem de delicată, sau de-a dreptul periculoasă.

Astfel, conform specialiștilor, o bună parte din energia electrică se pierde în însuși procesul ei de producție, continuând apoi în timpul transportului și distribuției. Ca să nu mai vorbim despre stocare.

Pur și simplu, iar aici vorbim despre realitate, nu despre filozofie, tehnologia nu a ajuns încă la nivelul bunelor intenții ale birocraților europeni. Rețeaua în sine, nu are capacitatea, nicăieri în UE, de a gestiona o electrificare completă.

De asemenea, un sistem 100% electric, provenit din surse regenerabile, ignoră factorul vreme. Energia solară, eoliană, sau chiar hidro, depinde de vreme.

Nu în ultimul rând, producerea, în sine, de electricitate, pe tot lanțul, inclusiv producerea componentelor fizice necesare, panouri solare, eoliene, baterii, cabluri și altele, presupune un proces care este departe, foarte departe, de a fi unul curat.

Mai mult, înlocuirea tuturor combustibililor fosili, în sectorul transporturilor, de exemplu, depășește, în realitate, orice capacitate de producție, combinată, a țărilor UE, din surse regenerabile. Este, pur și simplu, o realitate.

Și, peste toate aceste realități, ne mai confruntăm cu una: rețelele electrice pot să cadă. O societate dependentă de o singură sursă de energie, se pune astfel singură în pericol de a rămâne blocată în astfel de cazuri, cu pierderi catastrofale.

Pentru toate aceste motive, expuse extrem de succint și de schematic, apelul meu pentru următorul mandat, atât al Parlamentului European, dar și al Parlamentului României, este acela de a gândi și de acționa echilibrat, fără isterii dogmatice, și de a crea un mix energetic care să ne permită nu doar să protejăm mediul, așa cum ne dorim cu toții, dar și să putem funcționa, ca societate, la nivel de afaceri, de industrie, fără pericolul, real și permanent, pe care dependența auto-impusă de o singură sursă de energie, electricitatea, îl aduce.

sursaDeclarație politică, 30.04.2024, Camera Deputaților

Articolul precedentÎntâlnirile cu șerpii pe munte devin din ce în ce mai dese și în cele mai nebănuite locuri. Recomandările Salvamont
Articolul următorViolențe și distrugeri la protestele de 1 Mai, din Franța. S-au făcut zeci de arestări, la Paris și în mai multe orașe