Joi avem încă o zi neplăcută. În Moldova și în zona montană o să ningă și se depune strat de zăpadă, iar în rest avem precipitații sub toate formele.

Vântul se întețește pe partea sud-estică, iar maximele pleacă de la -1 grad în Bucovina și ajung la 6 grade pe litoral.

Vremea în țară

Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune și începem cu Dobrogea și cu Bărăganul. Urmează o zi mohorâtă, cu înnorări, ploi și lapoviță. Vântul devine insistent și atinge viteze de 50 de km/h în zona litoralului și tot acolo maximele ajung la 6 grade.

Mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei predomină ninsorile și se depune strat de zăpadă. Vântul agită atmosfera și, după prânz, avem cel mult 1 grad Celsius.

În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina avem tot vreme închisă și rece, cu maxime negative în cea mai mare parte a zilei. Ninge destul de mult, stratul de zăpadă continuă să crească și se formează polei.

Cerul rămâne acoperit și în nordul Transilvaniei și în Maramureș, pe unde plouă sau cade lapoviță. Temperaturile urcă până la 4 grade – valori apropiate de normalul perioadei.

În ținuturile vestice urmează încă o zi mohorâtă, cu înnorări persistente și precipitații sub toate formele. Maximele ajung la 3 grade.

În Transilvania găsim atmosfera închisă, cu ploi și lapoviță în zonele mai joase și ninsori cu depunere de strat de zăpadă la munte. Izolat e posibil să se formeze polei, iar temperaturile ating 5 grade pe partea vestică, pe la Alba Iulia.

În Oltenia o să ningă în zona montană, iar pe la câmpie o să plouă sau o să cadă lapoviță. Se vor înregistra 5 grade în vestul provinciei, iar temperaturile rămân pozitive și peste noapte: minimele ajung la 1 grad.

Nici în sudul României nu vedem soarele. Vin precipitații sub toate formele, iar la munte vorbim mai mult despre ninsori. După prânz temperaturile se opresc la 3 grade – valori ușor sub mediile perioadei.

Vremea în București

În București cerul rămâne acoperit toată ziua și apar precipitații mixte. Se face mai frig decât miercuri și maxima se oprește la 2 grade. Pe seară și la noapte predomină ninsorile, iar minima ajunge la zero grade.

Vremea la munte

Înnorările persistă și la munte. Ninge în majoritatea masivelor, iar vântul agită atmosfera, cu viteze mai mari în zonele înalte. Temperaturile din stațiuni scad față de ieri.

Sursa: Pro TV

Articolul precedentPRESA. Doar cerul e deasupra penalilor lui Bolojan
Articolul următorAtac armat cu patru răniți în zona unei galerii comerciale de lux din Bruxelles. Atacatorii au fugit