Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca reamintește contribuabililor că începând cu data de 1 martie 2022, contribuabilii/plătitorii persoane juridice, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică, precum şi persoane fizice care desfăşoară o profesie liberală sau exercită o activitate economică în mod independent în una dintre formele prevăzute de O.U.G. nr.  44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, cu modificările şi completările ulterioare, sunt obligaţi să transmită organului fiscal central cereri, înscrisuri sau orice alte documente prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, respectiv prin intermediul serviciului “Spaţiul privat virtual”.

În situaţia în care contribuabilii/plătitorii nu îşi îndeplinesc obligaţia comunicării prin intermediul mijloacelor electronice de transmitere la distanţă a cererilor, înscrisurilor sau oricăror altor documente , iar acestea sunt depuse la organul fiscal central în format letric, nu vor fi luate în considerare, urmând ca acesta să notifice contribuabilii/plătitorii cu privire la obligativitatea comunicării prin intermediul mijloacelor electronice de transmitere la distanţă.

Informații suplimentare cu privire la înrolarea în SPV se pot obține:

– accesând portalul ANAF, la secțiunea „Servicii Online”/subsecțiunea „Înregistrare utilizatori”/„Spațiul Privat Virtual” /„Înregistrare /Înrolare persoane fizice și juridice în Spațiul Privat Virtual”
– vizionând materialele informative publicate pe www.youtube.com (pentru persoane juridice, pe baza certificatelor digitale https://www.youtube.com/watch?v=SHXWtBP4jf4&t=3s și pentru persoane fizice, cu nume de utilizator și parolă https://www.youtube.com/watch?v=XFQ9KJrI5v0), sau telefonic, apelând Call Center-ul ANAF la nr. 031.403.91.60.

Articolul precedentVouchere pentru alimente, anulate! Capcana în care au picat mulţi români beneficiari de tichete sociale
Articolul următorLocuri de muncă unde concurența este mică, deși salariile pleacă de la 4.000 de lei pe lună