timesnewroman.ro: Contrar aparențelor, Cătălin Predoiu este un impecabil negociator. Sau cel puțin așa susține ministrul liberal de la Interne, care insistă că sub nicio formă nu a fost umilit de ministrul austriac de Interne în timpul întâlnirii de ieri.

„Mi-am folosit abilitățile extraordinare de negociator pe care le am și am obținut la final exact ce mi-am dorit: un șervețel cu care să mă șterg la gură, pentru a-mi recâștiga prestanța de reprezentant al guvernului României. Austriacul nu a comentat nimic, mi-a înmânat șervețelul imediat ce i l-am cerut”, s-a lăudat Cătălin Predoiu.

„Dacă voiam, puteam să-i iau chiar și tot pachetul de șervețele”, a continuat Predoiu, „dar nu am vrut să-l umilesc. Un singur șervețel a fost suficient pentru ca ministrul austriac să perceapă mesajul meu. E o strategie de diplomație, pe care nu mulți o stăpânesc, însă eu excelez la ea. Nu degeaba am fost eu cel trimis în Austria.” (sursa)

Articolul precedentO familie de clujeni aflată în concediu la Băile Felix s-a confruntat cu o situație nemaiîntâlnită după ce a servit masa la un restaurant (FOTO)
Articolul următorCine sunt parlamentarii care își ascund declarațiile de avere. Cei mai mulți sunt de la USR