printreranduri.net: Obezitatea a atins „proporții epidemice” în Europa, afirmă Organizația Mondială a Sănătății. Așa ceva! Când am crezut și noi că am scăpat de o pandemie, iată, că un alt dușman ne pune viețile în pericol.

Un raport științific (nu se putea se fie altfel) arată că această boală provoacă peste 200.000 de cazuri de cancer și 1,2 milioane de decese pe an. Prevalența obezității în Europa este mai mare decât în orice altă parte a lumii, cu excepția Americii.

Practic, mai mult de jumătate (59%) din lumea bună, adică cea occidentală și civilizată a ajuns supraponderală. De la prea multă bunăstare!

„Norocul” nostru este că Putin a declanșat operațiunea sa militară specială în Ucraina, iar comercianții noștri (cinstiți, dar hapsâni) au profitat de situație și au mărit prețurile la alimente, forțându-ne să cheltuim mai mult sau să mâncăm mai puțin.

Deci, Putin nu doar că a reușit să oprească pandemia Covid-19, dar ne ajută și să slăbim, să ducem o viață mai sănătoasă și astfel să învingem obezitatea! Criza alimentară și foametea sunt cele mai bune remedii împotriva acumulării de kilograme și a grăsimilor umane.

Filosoful italian, Giorgio Agamben vorbea despre permanentizarea „stării de excepție” ca modalitate prin care guvernările eludează legea și calcă în picioare drepuri și libertăți, în timp ce Corey Robin avertiza despre noua guvernare prin frică. Cam asta se întâmplă în lumea noastră, doar că noi nu vrem (încă) să credem.

Aștept ziua în care Organizația Mondială a Sănătății va decreta oficial și epidemia de prostie. Cred că nu mai avem mult de așteptat… (printreranduri.net)

Articolul precedentMinistrul Muncii a promis la Oradea că următorul proiect al ministerului se va numi «Îndrăgostirea tinerilor de meserie», având ca model evenimentul organizat de AJOFM Bihor
Articolul următorNicolae Avram, numit inspector școlar general adjunct