Eu cred că v-am mai spus că sunt de ”driapta”: vreau libertate, drepturi, liberă concurență, etc. OUG 114, aia a lui ”dragnia și vâlcov” era de stânga, că plafona prețul energiei la producători, cel puțin pentru anumiți consumatori.

Eu nu am ieșit în stradă și nici nu am cerut abrogarea ei, deși înțelegeam că era o afectare a liberei concurențe, căci eram și eu consumator și înțelegeam că îmi este favorabilă. Politicienii ”dă driapta” au urlat că trebuie abrogată (corect, că ei aveau altă ideologie politică) iar unii cetățeni au protestat pe străzi ca să fie abrogată.

La fel cum au ieșit pe străzi cetățenii împotriva unor legi (legile justiției, OUG 13, modificări la coduri) pentru mai multă pușcărie. Și legile alea (tot nasoale, pesediste) erau tot ”dă driapta” pentru că sporeau protecția drepturilor individuale, iar politica dreptei în statele democratice pentru asta trebuie să militeze. Cu protestele alea nu am fost de acord nici ideologic, nici ca simplu cetățean.

Acum, după ce li s-a împlinit visul și măsura ”dă driapta” a fost pusă în aplicare, așa cum au cerut (fiind abrogată OUG 114, ”dă stânga”) aceiași indivizi se dau de ceasul morții cum că nu mai vor liberalizare și nici liberalism.La fel cum tot ei (vezi cazul Dide) se tăvălesc pe caldarâm cum că nu se respectă drepturile (unii dintre ei plâng pe garduri și de abuzul în serviciu, când a ajuns și la ei).

Păi nu voi ați votat și urlat pentru asta? Păi cum facem, măi revoluționarilor? Nu mai sunteți ”dă driapta”? Nu vă mai dați foc în piață pentru liberalizări și pușcăreală? Știți cum se cheamă asta? Vă spun eu: #ghinion! (sursa)

Articolul precedentBoris Johnson a recunoscut că a participat la o petrecere. I se cere demisia
Articolul următorUngaria a decis să scadă prețul alimentelor de bază. Făina, zahărul, carnea sau laptele vor costa mai puțin din februarie