Ioan Mang, deputat PSD Bihor: De ceva vreme am început să observ tot mai mulți oameni cu sacoșe pline de pet-uri, sticle și doze de aluminiu goale. Mă bucură faptul că Sistemul de Garanție-Returnare (SGR) începe deja, după patru luni de implementare, să-și producă efectele benefice, pe lângă scumpirea cu 50 de bani a majorității produselor cu astfel de ambalaje.

De când am început și eu să returnez aceste ambalaje, am observat mai multe situații, uneori amuzante, alteori puțin enervante. „Suflați în sticlă să se umfle, că nu vi-o ia aparatul dacă e îndoită”, m-a sfătuit deunăzi un paznic de supermarket care m-a asistat în ”lupta” mea cu aparatul RetuRo ce-mi tot scuipa înapoi o sticlă de plastic care nu era în stare perfectă.

Dincolo de experiența personală, conform cifrelor oficiale, în momentul de față, sistemul SGR funcționează încă sub capacitate: din cei 80.000 de comercianți care vând băuturi și care sunt obligați să colecteze ambalaje și să ofere garanție, numai 30.000 au intrat în sistem, adică nici jumătate. Chiar și așa, sistemul pare că nu face față numărului de ambalaje din piață, iar faptul că încă mai sunt probleme a fost admis recent și de către ministrul Mediului, domnul Mircea Fechet.

Vestea proastă este că până acum doar trei centre RetuRo de sortare și numărare funcționează în țară. Vestea bună este că urmează să se mai deschidă alte opt.

În ceea ce privește afacerile din domeniul HoReCa, intrarea acestora în „hora reciclării” pare un proces simplu în aparență, dar în realitate, mai sunt nereguli și birocrație de depășit. După înregistrarea în platforma RetuRo, cei din HoReCa trebuie să-și achiziționeze prin magazinul online RetuRo saci, sigilii cu cod de bare unic și suporturi pentru saci. Nu-s chiar cele mai ieftine accesorii, având în vedere că 30 de bucăți de saci costă 123 lei + TVA, după cum relatează managerii de restaurante. Mai e și faptul că fiecare local trebuie să-și facă spații speciale de depozitare, apoi să aștepte să vină mașina RetuRo să ridice sacii cu ambalajele cu sigla SGR, iar așteptarea lor se prelungește și în ceea ce privește decontarea banilor cheltuiți în tot acest proces.

În ciuda tutuor acestor probleme rămase de rezolvat și de îmbunătățit, i-aș îndemna pe toți cei care am intrat în ”hora reciclării” să urmăm sfatul lui Nenea Iancu și să avem ”puțintică răbdare” înainte să evaluăm prea dur funcționarea sistemului: este lipsit de realism să ne așteptăm ca un sistem care în Europa s-a implementat pe termen lung, la noi să se întâmple doar în câteva luni. Probabil că vor mai trece câțiva ani, sperăm nu foarte mulți, până când și la noi sistemul să funcționeze fără probleme. Sunt însă încrezător că pe termen lung, „cel mai mare proiect de colectare selectivă a deșeurilor” va reuși să-și dovedească utilitatea și va să sprijini în mod semnificativ eforturile societății noastre spre ”un viitor mai curat și mai responsabil”. Merită toată încrederea și susținerea noastră!

sursaDeclarație politică, 23.04.2024, Camera Deputaților

Articolul precedentE oficial: UE a limitat plățile cash. Suma maximă pe care o mai poți achita în numerar
Articolul următorOrganizaţia Mondială a Sănătăţii este îngrijorată de consumul “alarmant” de alcool în rândul tinerilor de 11-15 ani: “O ameninţare pentru sănătatea publică”