Florian Bodog, senator PSD Bihor: Vreau să semnalez un fapt pe care îl consider extrem de grav și de periculos pentru securitatea României.

Astfel, săptămâna trecută, un grup de 86 de europarlamentari, dintre care 4 membri ai dreptei neomarxiste și useriste din țara noastră, au semnat o scrisoare prin care cer guvernelor României, Germaniei, Spaniei, Greciei, Poloniei şi Olandei să sprijine Ucraina cu sisteme de rachete Patriot. 

Toate bune și frumoase, cu excepția faptului că respectivii indivizi șantajează acum România cu amânarea descărcării de gestiune pentru bugetul pe 2022. Indivizii susțin că fac acest lucru ca reacţie la absenţa unei decizii a statelor membre de a livra Ucrainei sisteme de apărare Patriot.

Ori, de la una la alta, stimați colegi, e o mare distanță, ca și distanța dintre a munci, în Parlamentul European pentru țara ta, pentru românii care te-au trimis acolo și a o trăda, pentru că, negru pe alb, asta au făcut respectivii: prin șantajul lor ordinar, userist, și-au trădat țara.

Ca să fie clar, România ajută și trebuie să ajute Ucraina, în cadrul UE și al NATO, la fel ca și celelalte state membre. Doar că aici nu este vorba despre asta! Aici vorbim despre niște europarlamentari români care nu doar că lucrează în interesul unui stat terț, dar o fac acționând cu știință împotriva propriei țări!

Ei bine, amicii acestor indivizi, sau chiar ei, în frunte cu penalii din fruntea listei candidaților USR, vor cere iarăși votul românilor pe 9 iunie.

Întrebarea mea este, pentru ce? Pentru ca vreme de cinci ani să își trădeze iar țara, pe bani mulți? Pentru ca vreme de cinci ani să lucreze pentru oricine altcineva dar nu pentru români? Mai rău! Ca să comploteze împotriva României?

Eu vă asigur, trădătorilor useriști, că românii, la urne, prin vot, vă vor da răspunsul pe care îl meritați. Deși, în condițiile în care șantajul este în mod clar o infracțiune, cred că ar trebui să răspundeți și penal. Poate, cine știe, mai adăugați câțiva ”penali” pe lista celor pe care vreți să îi trimiteți la Bruxelles.

sursaDeclarație politică, 23.04.2024, Senatul României

Articolul precedentÎnchirierile prin Airbnb au ajuns la 180 de milioane de euro în România. Bani neimpozitați!
Articolul următorAfacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”