După ce miercuri s-a prezentat în Camera Comunelor pentru a-și cere scuze publicului,recunoscând în premieră că a participat la petrecerea din grădina reședinței oficiale, premierul Boris Johnson se confruntă cu tot mai multe voci din interiorul propriului partid conservator care îi cer demisia, relatează BBC și The Guardian.

Liderul conservatorilor scoțieni Douglas Ross și parlamentarii William Wragg, Roger Gale și fostul ministru Caroline Nokes au ieșit public să ceară demisia premierului Boris Johnson.

Liderul Douglas Ross a precizat că a avut o ”discuție dificilă” cu premierul Boris Johnson după intervenția acestuia în Parlament, prilej cu care, într-un discurs în care cuvintele au fost alese cu mare atenție, premierul a spus că înțelege furia publicului față de incident și revolta oamenilor care nu puteau să-i vadă pe cei dragi sau nu și-au putut lua adio de la cei care și-au pierdut viața în vreme ce guvernanții încălcau regulile de carantină pe care ei înșiși le-au impus.

Douglas Ross a spus că intenționează să scrie Comitetului 1922 (care organizează alegerile interne din partidul conservator) pentru a declara retragerea încrederii în premier.

“Este premier, guvernul lui este cel care a impus aceste reguli (carantina din mai 2020 n.red). Trebuie să dea socoteală pentru acțiunile sale”, a spus iderul parlamentar.

Pentru ca poziția lui Boris Johnson de lider al partidului (și implicit de premier) să fie contestată prin alegeri interne este nevoie ca 54 de parlamentari conservatori să depună scrisori la Comitetul 1922.

Fostul ministru Caroline Nokes s-a alăturat corului care îi cere demisia în cursul serii de miercuri. Într-o intervenție la ITV, ea a spus că Johnson este într-o situație ”imposibilă”: ”Fie pleacă acum, fie pleacă peste 3 ani la alegerile generale, partidul este cel care decide calea de urmat. În opinia mea, în acest moment el aduce prejudicii partidului”. (sursa)

Articolul precedentPSD Bihor cere demisia de onoare a managerului Spitalului municipal din Beiuș. ”Cu bună știință, a pus în pericol activitatea unui întreg spital, a angajaților și a pacienților”
Articolul următorIngrid Mocanu: ”Ați protestat contra OUG 114, care plafona prețul energiei la producători. Știți cum se cheamă asta? Vă spun eu: #ghinion!”