Adevarul.ro: Un om de afaceri din Bucureşti, trimis în judecată de DNA pentru că a furnizat Spitalului Judeţean Oradea un angiograf recondiţionat, cu documente false care atestau că este nou, are toate şansele să scape.

Afaceristul, Octavian Constantin Netcu, administratorul SC S&T Medtech SRL, e acuzat că ar fi furnizat Primăriei Oradea şi asociaţiei câştigătoare la licitaţia pentru achiziţionarea echipamentului medical, documente în care aparatul era prezentat ca fiind nou.

Second hand, luat de nou

Aparatura a fost achiziţionată, în 2013, în cadrul unui proiect finanţat din fonduri europene pentru înfiinţarea, la Oradea, a unui Centru Euroregional de Intervenție Cardio-Vasculară Invazivă denumit „Viva Anima“. În manualul de implementare a proiectului era prevăzut, printre altele, că poate fi rambursat doar costul echipamentelor noi, achiziționarea celor second-hand fiind neeligibilă.

Administraţia locală a aflat abia târziu că aparatura era, de fapt, recondiţionată, având componente reciclate în proporție de 20-30%, spun procurorii DNA, care în timpul anchetei au aflat că Netcu luase angiograful din SUA, cu 218.000 euro şi l-a livrat direct spitalului orădean, Primăria achitându-i pe echipament în total 541.000 euro, fără TVA.

Ulterior, reprezentanții Primăriei Oradea au depus mai departe documentele respective la Autoritatea Contractantă, care a decontat pe nedrept contravaloarea echipamentului, 2.470.462 lei, fără TVA. Conform procurorilor, administraţia locală a acţionat fără vinovăţie, neştiind că documentele sunt false. Însă fondurile europene trebuiesc returnate.

Anchetă cu încetinitorul

Deşi documentele erau clare, iar paguba – certă, ancheta în caz, începută în 2013 de procurorii DNA Oradea, s-a tergiversat nepermis de mult, vreme de 9 ani, fiind finalizată doar luna trecută, când Netcu a fost trimis în judecată pentru fraudarea fondurilor europene.

Legea nr. 78/2000 incriminează fapta cu închisoare de la 2 la 7 ani, însă din pricina deciziei CCR, care a stabilit că procurorii nu mai pot opri prescripţia faptelor, care în acest caz se împlineşte anul viitor când Netcu va scăpa răspunderea penală.

Pentru recuperarea pagubei, constând în cei 541.000 euro plătiţi pe aparatura second-hand, DNA a pus sub sechetru averea bucureşteanului şi a firmelor sale, iar Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației s-a constituit parte civilă în cauză cu suma decontată. 

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Bihor cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză. (sursa)

Articolul precedentAcţiune rutieră în oglindă Satu Mare – Bihor
Articolul următorÎnchisoare pentru șoferii care se urcă la volan beți, drogați sau fără permis și provoacă accidente mortale. Legislația va fi înăsprită