♦ Clujul, al doilea oraş, după Bucureşti, ca PIB per capita, atrage investiţii în infrastructură de peste 4 miliarde de euro, iar acestea includ viitorul proiect de metrou, extinderea aeroportului, centura ocolitoare şi spitalul regional 

♦ Pe lângă acestea, sectorul privat pregăteşte alte investiţii de 800 mil. euro şi cel mai mare volum de dezvoltare hotelieră din România: 600 de noi camere, conform dezbaterii „Cluj-Napoca Real Estate Roundtable“ organizate ieri de Romania Property Club.

ZF.ro: Cel mai mare proiect privat îl reprezintă viitorul concept mixt dezvoltat de Iulius cu 500 mil. euro pe fosta platformă Carbochim, care va include atât un mall, cât şi birouri şi rezidenţial alături de alte componente.

Clujul reprezintă una dintre cele mai dinamice regiuni din ţară, lider al zonei de Centru-Vest, cu o populaţie de 679.000 de locuitori, din care 287.000 locuiesc în Cluj-Napoca.

Aproape două treimi din locuitorii judeţului trăiesc în mediul urban, în timp ce media naţională este mai mică cu 10%. Un nivel mai ridicat de urbanizare indică în general un semn al dezvoltării economice.

Cu o valoare a PIB-ului pe cap de locuitor de 15.801 EUR, Clujul are al doilea cel mai înalt nivel din ţară. BERD şi-a deschis primul birou regional la Cluj-Napoca, o dovadă a leadershipului oraşului. (Bogdan Alecu)

Articolul precedentUn puști din Oradea a dat lovitura la doar 10 ani. Dragoș a expus zeci de tablouri la muzeul Luvru: “Parizienii au fost uluiţi” (FOTO)
Articolul următorCondițiile în care românii vor primi 50 de bani / PET reciclat. Ministrul Mediului: Niciun motiv să fie strânse pe balcon