Combinaţia dintre inflaţie şi Bursa la un minim de doi ani aduce pagube.

ZF.ro: De la minus 10% pentru Aripi (Generali) la minus 5,3% pentru Metropolitan, toate cele şapte fonduri Pilon II sunt pe scădere de la începutul lui 2022 ♦ „ASF a solicitat administratorilor de fonduri de pensii private transmiterea strategiilor de investiţii şi a planurilor de acţiune actualizate pentru condiţiile de piaţă curente.“

Cu 8,5% au scăzut de la înce­pu­tul anului 2022 încoace ec­ono­miile de bătrâneţe ale mili­oane de sa­la­riaţi, adică aceia care con­tribuie cu 3,75% din venitul brut lunar la unul din cele şapte fonduri pri­va­te Pilon II, precum NN Pensii, BCR Pensii, a­nu­lând o mare parte din câştigurile din 2020 şi 2021, din cauza degringoladei financiare.

Astfel, din cauza scumpirilor care au ero­dat portofoliul de titluri de stat, acolo unde fondurile Pilon II au investiţii de circa 60% din totalul activelor, şi ca urmare a faptului că septembrie 2022 a fost a treia cea mai slabă lună septembrie din istoria Bursei de la Bucureşti, acolo unde fondurile au circa 20%, Pilonul II ar putea încheia primul an pe minus din istoria sa de aproape 14 ani. Iar recenta decizie a BNR de majorare a do­bânzii cheie pune presiune pe titlurile de stat. Sem­­nalele pentru următoarea perioadă nu sunt deloc încurajatoare, cu o iarnă pentru care mulţi îşi fac griji că Rusia va închide ro­binetul de gaze şi cu îngrijorări din partea BNR cu privire la o „o încetinire puternică a creş­terii economiei în trimestrul III faţă de intervalul precedent”, ceea ce ar putea aduce în continuare scăderi pentru fondurile Pilon II.

Însă ceea ce trebuie să ştie participanţii este că prin lege aceştia vor primi cel puţin valoarea contribuţiei la momentul pensionării iar cei care îşi deschid zilele acestea dreptul de pensionare prin Pilonul II, în număr foarte mic, câteva mii de persoane, în mare parte pe caz de boală sau cei care moştenesc activul decedaţilor, raportat la un total de 7,6 milioane de participanţi, îşi pot amâna retragerea activului până când bursele îşi revin. (Liviu Popescu)

Articolul precedentCifre grave înainte de iarnă! 3 milioane de români sunt în sărăcie energetică
Articolul următorSenatorul bihorean Florian Bodog solicită ministrului Muncii clarificări privind modul în care raportarea salariului mediu afectează calcularea pensiilor