Fostul ministru al Sănătății, senatorul bihorean Florian Bodog, reacționează pe pagina proprie de Facebook la recentele declarații ale liberalului Nelu Tătaru – privind reforma sistemului medical, despre care spune că sunt o încercare de a abate atenția opiniei publice de la numirile cu dedicație făcute de Tătaru în minister.

Iată textul integral:

Nelu Tătaru se face pescar. De caracatițe.

Ministrul actual al Sănătății, Nelu Tătaru, a fost prins angajându-și neamurile și amicii prin diverse funcții în minister. Adică, în cuvintele sale, face “reformă”!

Dovedit mincinos, Tătaru se zbârlește acum la lume, amenință în stânga și-n dreapta, se ia la luptă cu caracatițe imaginare, doar doar va reuși să abată atenția românilor într-o altă direcție.

Așadar, spune Nelu Tătaru, vrea ”desfacerea caracatiței din tot sistemul medical.” Dacă vrea într-adevăr așa ceva – doar că nu vrea (!) – îi sugerez cu ce poate să înceapă:

1. Să nu mai facă, în propria farmacie, speculă cu măști chirugicale vândute la supra preț și FĂRĂ bon fiscal.
2. Să nu mai emită fake news ca atunci când își scuza incompetența inventând măsuri ale autorităților franceze,măsuri care nu existau!
3. Să ceară iertare personalului medical pentru că nu a emis NICIODATĂ ordinul de declarare a epidemiei în România – fapt care a creat HAOS în spitale și a împiedicat plata personalului!
4. Să spună oamenilor unde sunt milioanele de teste din Coreea de Sud pe care le promitea în luna Martie!
5. Să explice de ce Unifarm a cumpărat, fără licitație, izolete la 17.000 euro/bucată, dar și cum s-au realizat tunurile de sute de milioane de euro, prin metode similare, din timpul mandatului său – ca atunci când a lansat o ”licitație” într-o zi de Vineri liberă (1 Mai!) pentru Luni!

În final, să demisioneze, pentru toate cele de mai sus și pentru zecile de exemple similare în care a arătat că nu îl interesează combaterea Coronavirus ci strict bunăstarea clientelei politice a PNL.

Nu, domnule Tătaru, nu poți desface nicio caracatiță când tu însuți ești caracatița, iar tentaculele tale și ale amicilor tăi sugrumă tot sistemul medical din România!

Articolul precedentADD Bihor a demarat procedura de selecție a ofertelor pentru noile autogări din Beiuș și Marghita
Articolul următorAvertisment OMS: Noul coronavirus nu și-a pierdut din putere