Hotărârea de guvern privind acordarea unor ajutoare de urgență pentru combaterea efectelor fenomenelor meteorologice deosebite în anul 2023, adoptată de Executiv în ședința din 22 iunie, reprezintă unul dintre exemplele concrete în ceea ce privește abordarea proactivă a Partidului Social Democrat față de problemele cu care se confruntă românii.

Din nefericire, inclusiv în județul Bihor există deja numeroase gospodării afectate de ploile abundente sau alte fenomene meteorologice deosebite și am încredere că demersul Guvernului va fi benefic și pentru ei și va combate riscul de excluziune socială pentru cei năpăstuiți. Este clar că aveam nevoie, în actul de guvernare, de o abordare orientată către oameni, mai ales către cei aflați fără vina lor în situații extreme, mai ales față de cei singuri sau neputincioși și sunt sigur că solidaritatea, una dintre valorile fundamentale ale social democrației, va fi un element definitor în activitatea Executivului condus de Marcel Ciolacu.

Salut așadar această inițiativă a Executivului, în primul rând pentru faptul că HG-ul adoptat se referă la întreaga durată a anului în curs, dat fiind că, din păcate, ne putem aștepta ca fenomene meteo extreme să mai aibă loc, ceea ce înseamnă că vom fi mai bine pregătiți pentru a sări în ajutorul celor aflați în nevoie urgentă, așa cum este cazul și în Bihor.

De asemenea, salut decizia de a elimina bariere birocratice, precum completarea unei cereri, sau efectuarea unei anchete sociale, în condițiile în care aceste aspecte nu ar face decât să întârzie ajutorul de care oamenii au extremă nevoie în acele momente.

sursa: Declarație politică, Camera Deputaților, 28.06.2023

Articolul precedentCele mai dorite locuri de muncă în România: Poți câștiga 2.000 de euro pe lună
Articolul următorRecorduri de caniculă și fenomene extreme în România. Avertismentul ministrului Mediului