Ministerul Muncii a eliberat, din 2016 până în prezent, un singur atestat de recunoaştere a experienţei profesionale, unul dintre motive fiind acela că oamenii nu ştiu că, după o perioadă lucrată într-un stat membru UE unde au dobândit o calificare profesională, pot reveni acasă, pot realiza o muncă în acea specializare şi statul le poate facilita recunoaşterea automată a acestor calificări obţinute, potrivit ministrului Muncii.

Aceasta a precizat că există o singură condiţie pentru obţinerea acestui atestat şi anume aceea ca persoana respectivă să fi lucrat cu forme legale şi să demonstreze, cu acte, timpul lucrat în acel domeniu, potrivit Agerpres.

“Persoanele care au lucrat într-un stat membru UE trebuie să ştie că accesul sau exercitarea anumitor activităţi cu calificări de nivel mediu necesită ca dovadă suficientă a cunoştinţelor şi aptitudinilor, exercitarea în prealabil a acelei activităţi într-un alt stat membru, pentru un anumit număr de ani. Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale face recunoaşterea experienţei profesionale în baza unei declaraţii pe proprie răspundere dată în faţa notarului din care rezultă experienţa profesională şi a prezentării unei dovezi a perioadei lucrate în străinătate şi emite un Atestat de Recunoaştere a Experienţei Profesionale. Este o procedură folosită în statele membre UE.

Din 2016 şi până în prezent un singur atestat eliberat. Unul singur. Nici cereri nu au fost foarte multe. Cam 15 pe an“, a scris ministrul Muncii, pe pagina sa de Facebook.

Ea a subliniat că “i se spune” că persoanele care solicită un astfel de atestat nu reuşesc să facă dovada faptului că au muncit cu forme legale.

“Aici altă discuţie. Revin asupra importanţei de a lucra cu forme legale. Mai sunt situaţii în care deşi au lucrat cu forme legale, nu pot obţine documente. Aici mă gândesc să aplic modelul formularelor europene pentru recunoaşterea vechimii în muncă pentru pensie, comunicate de instituţiile statelor membre unde s-au înregistrat contribuţii. Impresia mea este că nu s-a făcut suficientă promovare şi că oamenii pur şi simplu nu ştiu. Oamenii nu ştiu că, după o perioadă lucrată într-un stat membru UE unde au dobândit o calificare profesională, pot reveni acasă, pot realiza o muncă în acea specializare şi că Statul le poate facilita recunoaşterea automata a acestor calificări obţinute. Cu o singura condiţie. Să fi lucrat cu forme legale şi să demonstreze, cu acte, timpul lucrat în acel domeniu. De exemplu, după 12 ani lucraţi în Italia la o firmă de instalaţii sanitare, persoana se poate angaja pe un asemenea post în România, fără a fi nevoie de alte cursuri de formare profesională costisitoare. (sursa)

Articolul precedentCriza economică se vede în buzunarul angajaților români. Salariul mediu a scăzut doar într-o singură lună cu până la 500 de lei
Articolul următorRomânia este pe locul 7 în UE în ceea ce privește numărul de cazuri de Covid