Cultivarea şi traficul de droguri se poate pedepsi cu închisoare de la 5 până la 25 de ani – pentru droguri de mare risc – şi interzicerea unor drepturi, prevede o propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, depusă de parlamentari din grupul PSD și discutată recent la Băile Felix.


Joi, 2 noiembrie, la Hotel Termal din stațiunea Băile Felix, parlamentarii Steluța Cătăniciu (PPUSL) și Florian Bodog (PSD) au organizat o dezbatere a proiectului  de modificare a Legii 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

La dezbatere, conform unui comunicat de presă primit la redacție, au mai participat: primarul comunei Sânmartin, Cristian Laza, medicul neurochirurg Aurel Mohan, reprezentanții instituțiilor din prima linie a luptei împotriva acestui fenomen care pare să se extindă într-un ritm alarmant în România (Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Oradea, Brigada de Combatere a Crimei Organizate, Agenția Națională Antidrog, Poliția Rutieră, Poliția Băile Felix), precum și profesori, psihologi, farmaciști și preoți.

Proiectul de lege, inițiat de parlamentarii PSD și PPUSL, prevede asprirea pedepselor pentru cultivarea, consumul și traficul de droguri, pedeapsa maximă pentru cei care cultivă, vând și distribuie droguri de mare risc fiind de 25 de ani de închisoare.

Inițiativa legislativă va fi dezbătută și votată la Senat săptămâna viitoare. 

Articolul precedentCum afli care sunt sticlele, PET-urile și dozele pentru care poți primi banii înapoi, la magazin. Nu toate pot fi reciclate
Articolul următorSURSE: Ciucă recunoaște că va candida la prezidențiale din partea PNL. Anunțul, făcut în ședința peneliștilor de la Sinaia