Primul spital pediatric de stat în sistem integrat construit de la zero, după Revoluție, va fi realizat la Cluj. Consiliul Județean a lansat licitația pentru construirea edificiului.

Consiliul Județean Cluj a publicat în SEAP anunțul referitor la achiziționarea lucrărilor de construire a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii, o structură nouă, în sistem monobloc.

Spital de peste 200 de milioane de euro

Valoarea estimată a achiziției este de 1.031.876.278 de lei (206 milioane de euro). Termenul limită pentru depunerea candidaturilor este data de 23 august 2023, ora 15.00, candidații selectați urmând să fie invitați să depună ofertele tehnico-financiare. Criteriul de atribuire este „cel mai bun raport calitate-preț”.

Primul spital pediatric în sistem integrat construit de la zero, după Revoluție, de către o autoritate publică din România va dispune de 506 paturi pentru spitalizare continuă, 51 de paturi pentru spitalizarea de zi și 30 de paturi aferente serviciului ATI.

Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii, o structură nouă, în sistem monobloc, va fi edificat în cartierul clujean Borhanci și va deservi cca. 50.000 de copii/an, din întreaga țară. Unitatea cu profil regional, care va constitui și un model de bună practică în domeniul infrastructurii medicale mari, va fi un centru de excelență clinică și științifică, la cele mai înalte standarde europene, urmând să ofere un spectru larg și complex de servicii medicale destinate micilor pacienți.

De unde bani?

În comunicatul transmis presei, Consiliul Județean nu a precizat din ce fonduri va fi realizat acest spital. 

Spitalul de Urgență pentru Copii a fost unul dintre cele trei proiecte declarate eligibile pentru finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Investiția totală era estimată la peste 328 milioane de lei, din care PNRR urma să asigure aproape două sute de milioane de lei. 

Celelalte două proiecte sunt construirea Centrului de Transplant Multiorgan din Cluj pentru 160 milioane din care PNRR asigura 127,7 milioane, și recompartimentarea și extinderea clădirilor pentru centrul de neurochirurgie a Spitalului Județean – 39,2 milioane de lei, din care PNRR asigură 37,25 milioane.

Doar ultimul a obținut finanțare, anume „Recompartimentare clădire existentă și extindere cu un corp nou – secția clinică neurochirurgie – centru de patologie vasculo-cerebrală și neurochirurgie la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj.”

Clujul nu are bani să rezolve nici măcar problema Institutului de Urologie și Transplant Renal Cluj (ICUTR), care își desfășoară activitatea într-un spațiu impropriu, ce reprezintă un pericol pentru pacienți, conform Corpului de Control al Ministerului Sănătății.

Instituția a stabilit că este necesară relocarea ICUTR într-un spațiu care să asigure toate condițiile necesare desfășurării activității medicale și a circuitelor funcționale conform legislației în vigoare, cu termen 31 decembrie 2024. (adevarul.ro)

Articolul precedentCupolă de foc deasupra României. Ieri au fost și 46 de grade. Azi va fi și mai cald!
Articolul următorCanicula aduce un val de cazuri de înec: Șapte oameni au murit în două zile, inclusiv la Oradea