Săptămânal am discuţii întâmplătoare cu cei din jurul meu, corporatişti, despre Pilonul II de pensii, despre pensia de la stat, despre investiţii pe Bursă şi mai ales în criptomonede, despre preţurile la apartamente (mai cresc preţurile, îmi iau un apartament acum sau mai aştept că poate scad preşurile, etc.), despre cursul valutar (când ajunge la 5 lei pentru 1 euro) – scrie Cristian Hostiuc în zf.ro.

Interesant este că evoluţia dobânzilor la lei reflectată prin ROBOR îi interesează prea puţin.

În privinţa subiectului pensiei de la stat – cum se calculează, cât e punctul de pensie – şi în subiectul Pilonului II de pensie – o dată pe an vine un plic care sfârşeşte aruncat într-un sertar, cât este valoarea contului la zi şi cum poţi să-l vezi pe net, la ce administrator sunt banii, unde sunt plasaţi banii – aproape toţi sunt analfabeţi financiar.

Andreea, Raluca, Ioana, Răzvan, Bogdan, etc. (numele nu contează, oricum le-am spus că am să scriu despre ei), în jobul lor de zi cu zi sunt extraordinari, dar interesul legat de pensia de la stat sau Pilonul II de pensie (3,75% din salariul brut/venitul brut) este spre zero.

Ce-i drept mai au 15-25 de ani până la pensie.

Dacă îi întrebi despre pensia de la stat, despre punctul de pensie, adică valoarea lui (1.440 lei) toţi îţi răspund cu mândrie că nu cred că o să mai apuce pensia şi nu are niciun rost să îşi bată capul cu acest lucru.

Dar din fericire o vor apuca (creşte speranţa de viaţă, apar noi medicamente şi tratamente pentru aging, plus că acum tocmai s-a descoperit şi s-a aprobat un nou tratament pentru Alzheimer care costă 56.000 de dolari) şi se vor confrunta cu valoarea pensiei care va fi o dezamăgire, adică va fi prea mică pentru nevoile lor aşa că vor deveni extrem de nervoşi, vor încerca să calculeze cât au contribuit de-a lungul celor 25-30-35 de ani şi cât primesc. Aşa că îi vor vota pe cei care vor promite creşterea punctului de pensie!

În privinţa Pilonului II de pensii, care se administrează privat de unul dintre cei 7 administratori (cei mai mulţi nu ştiu cine se ocupă de banii lor), banii se strâng undeva acolo şi oricum nu ştiu câţi sunt pentru că plicul este aruncat într-un sertar, nu îi interesează să-l analizeze şi să compare.

Problema este că dacă s-ar supune la vot să aibă posibilitatea să-şi retragă banii acum sau să-i lase să crească până la pensie, şi-ar retrage banii „mâine” fără să clipească.

Dincolo de câştigul obţinut de administrator, în contul Pilonului II se adună exact cât a trimis compania în contul angajatului (teoretic ar trebui să trimită 3,75% din salariul/venitul brut).

Aceste contribuţii depind de salariul brut al fiecăruia aşa că mulţi au o dezamăgire când văd valoarea contului. Administratorii nu pot dubla sau să facă de 10 ori banii ca la Bitcoin!

Eu cred că dacă ar avea de ales între investiţii în titluri de stat sau în Bitcoin (criptomonede), mai mult de jumătate din cei 7 milioane de participanţi din Pilonul II de pensii ar vota ca administratorii să le bage banii în Bitcoin sau în alte instrumente exotice unde poţi câştiga ca la Caritas chiar cu riscul de a-şi pierde banii de pensie.

citiți materialul întreg pe ZF.RO

Articolul precedent”Un precedent grav”. Comisia Europeană declară război aroganței germane
Articolul următorBolojan spune că s-ar retrage la odihnă în Parlament pentru că la Guvern ar avea o mare șansă să rateze