Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, instituţia publică a administraţiei centrale care asigură gestiunea și managementul funcţiei publice şi ale funcţionarilor publici, precum și evidența personalului plătit din fonduri publice, participă pentru prima dată la un târg de joburi.

Preşedintele ANFP, Vasile-Felix Cozma, şi alţi reprezentanţi ai instituţiei vor fi prezenţi, în perioada 4 – 5 mai la Oradea, la “Târgul locurilor de muncă şi de orientare în carieră”, organizat de AJOFM Bihor.

Vasile-Felix Cozma, președintele ANFP: “Este prima dată când ANFP participă la un asemenea eveniment şi mă bucur foarte mult că am reuşit acest lucru. Este foarte important să facem cunoscute publicului larg şi mai ales tinerilor, oportunităţile de dezvoltare a unei cariere în sectorul public. În acest sens, reformele pe care le implementăm în perioada următoare se axează foarte mult pe tineri, mai exact pe atragerea lor în administraţia publică printr-un sistem de recrutare corect, dar şi pe elaborarea unor politici publice de motivare a acestora în menţinerea perfomanţei la locul de muncă”.

Punerea în aplicare a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi implementarea de proiecte finanţate prin fonduri europene vizează modernizarea funcției publice prin digitalizare, creşterea prestigiului funcţiei publice și managementul parcursului de carieră.

Tot prin intermediul PNRR, începând cu anul 2023, ANFP organizează Concursul National (pilot) de intrare în corpul funcționarulor publici, adresat debutanţilor şi înalţilor funcţionari publici.

Acesta presupune existenţa unui sistem de recrutare transparent și incluziv pentru administrația publică, sub forma unei baze naţionale de date, în care vor fi stocate informaţii cu privire la debutanţi şi la personalul bugetar plătit din fonduri publice.

În conformitate cu modelul EPSO (Oficiul European de Selecție a Personalului) al instituțiilor europene, candidaţii declaraţi admişi în corpul funcţionarilor publici vor figura în baza naţională de date pentru o durată de 3 ani, timp în care aceştia pot fi selectați pentru concursul pe post de către instituţii publice. Mai multe detalii despre reformele ANFP sau carieră în administraţia publică pot fi consultate pe website-ul instituţiei: www.anfp.gov.ro.

Articolul precedentCât de fericiți sunt tinerii din România? Cei mai nemulțumiți sunt cei din…
Articolul următorStudenţii cer creşterea burselor. Nu au mai fost modificate din 2017