Ciprian Ioana: Liderul AUR, George Simion, a anunțat, miercuri, că vrea un referendum pentru ca plățile cash să fie introduse în Constituția României, la fel și prevederea potrivit căreia căsătoria trebuie să fie exclusiv între un bărbat și o femeie. Dincolo de interesul de a capitaliza politic de pe urma acestui subiect, anunțul deputatului nu face decât să reînvie spaimele românilor legate de eliminarea completă a banilor fizici. Conspirațiile pe această temă au fost răspândite intens în mediul online, anul trecut, și au fost transmise la acea vreme inclusiv prin vocea unor persoane cu notorietate. Privind lucrurile dintr-o perspectivă mai amplă, însă, vedem că țările dezvoltate încep să renunțe treptat la plățile în numerar în favoarea celor cu cardul sau cu telefonul. Se întâmplă deja și în România, ca o evoluție firească a progresului tehnologic și nu numai. Nu înseamnă, însă, că vor dispărea complet banii fizici.


Pe la sfârșitul anului 2022, când teoriile conspiraționiste despre pandemie și vaccinuri începeau, încet-încet, să se stingă în unele colțuri ale lumii, odată cu scăderea cazurilor de Covid și ridicarea restricțiilor, în România lua amploare o altă dezbatere care alimenta tema falsă a interzicerii banilor fizici.

Printre cei care susțineau pe internet că băncile centrale vor să ne lase fără proprietăți și că ni se pregătește o monedă virtuală cu care nu vom mai putea cumpăra ce dorim se numărau și persoane publice sau influenceri care aveau zeci de mii de urmăritori.

De la Costi Ioniță la George Simion

Un clip cu Costi Ioniță a ajuns viral la acea vreme pe TikTok și nu numai. Cântărețul își îndemna fanii să plătească doar cu cash pentru că banii vor fi scoși treptat din circulație, moment în care toată populația va fi controlată, spunea el.

„Scot bani cash de la bancomat. O să vă zic de ce. Fraților, e foarte important să plătim cash, atât cât mai putem zilele acestea, pentru că urmează chestii foarte interesante și anume controlul asupra populației. În momentul în care n-o să mai plătim cu cash se vor retrage toate bancomatele, se vor retrage banii fizici și în momentul ăla… control absolut!”, spunea Ioniță în clipul postat pe TikTok.

Nici vocea senatoarei Diana Șoșoacă n-a lipsit din acea falsă dezbatere.

„Scoateți-vă de-acum, duceți-vă la toate bancomatele, goliți bancomatele! Să începeți să vă scoateți toți banii din bănci! Eu, în calitate de senator al României, solicit românilor să-și scoată toți banii din bănci! Începeți să plătiți cu cash! Este prima lovitură pe care puteți să o dați ocultei mondiale. Vă rog frumos, din suflet, ascultați-mă ce spun. Niciodată nu v-am învățat de rău. Rupeți băncile alea, scoateți toți banii! Începeți să plătiți cash! Va fi o luptă dură dată ocultei mondiale, pentru că ei deja nu mai doresc să lucreze pe bani cash”, spunea ea.

La aproximativ un an distanță, liderul AUR reușește să reînvie aceste teorii ale conspirației, după ce a anunțat că vrea să înceapă demersurile pentru organizarea a două referendumuri în România: unul pe tema căsătoriei, care ar trebui să fie exclusiv între un bărbat și o femeie, și altul pe tema plăților cash.

George Simion ar vrea ca în Constituție să fie garantată posibilitatea de a plăti în numerar.


Banii cash, trecuți în Constituție – idee promovată de… Nehammer

Nu e greu să-ți dai seama de ce apar astfel de teme în societatea românească. E de ajuns doar să te uiți la alți politicieni cu mesaje populiste, ca să vezi că metoda de dezinformare e aceeași: crearea artificială a unor teme false de dezbatere și prezentarea unor soluții care par venite de nicăieri, din moment ce punctul de plecare e unul oricum fals.

Nu mai departe de luna august a acestui an, cancelarul Austriei, Karl Nehammer, al cărui nume e asociat în România mai degrabă cu opoziția față de aderarea țării noastre la Schengen, declara că vrea ca dreptul austriecilor de a folosi numerar să fie inclus în Constituție.

Această măsură a fost promovată ani de zile de Partidul Libertății, de extremă dreapta, care îl acuză acum pe Nehammer că a furat ideea.


„CASH-ul, pe înţelesul tuturor! Vei putea să îţi cumperi în continuare televizor, frigider, cauciucuri de iarnă sau orice altceva în limita a 5.000 de lei cash/zi. Adică o limită zilnică cu mult peste salariul mediu net lunar pe economie! Dacă eşti persoană fizică vei putea face în continuare plăţi la orice magazin de până la 5.000 de lei pe zi!”


Înainte să fie frica de card și cip, a fost… tot frica de card și cip

În general, teoriile conspiraționiste induc panică în rândul populației atunci când se pregătesc schimbări majore. De regulă, totul se stinge așa cum a început sau e întreținut atât timp cât cei care propagă dezinformarea au interesul să o facă: de obicei în preajma alegerilor sau în contextul unor evenimente importante.

Un scandal care merită menționat e cel legat de cardurile de sănătate, din urmă cu câțiva ani, atunci când era alimentată teoria potrivit căreia acestea vor conține date biometrice și, astfel, populația va fi controlată de autorități prin intermediul acestora. Inițial, multe persoane au refuzat aceste carduri, în special din motive religioase.

Ulterior, pe parcursul anilor, aceste situații au devenit tot mai izolate și insignifiante ca număr.

La fel s-a întâmplat și cu celebra conspirație apărută în timpul pandemiei, potrivit căreia oamenii sunt microcipați, de fapt, la vaccinare. Toate aceste teorii ale conspirației s-au răspândit rapid, cu ajutorul internetului. (sursa)

Unele au rămas, altele au fost înlocuite rapid.

citiți mai multe aici

Articolul precedentRezultatul alegerilor din Polonia, pe muchie de cuțit în timp ce opoziția revendică victoria. PiS nu poate forma un guvern – exit-poll
Articolul următorAjutorul de încălzire pentru această iarnă. Cine primește bani de la Guvern