Inspectoratele de muncă au atras atenția asupra importanței deținerii carnetelor de muncă ca dovadă a vechimii în muncă și a specializării, în special pentru perioadele anterioare datei de 31 decembrie 2010. Este recomandat ca cei care nu au în posesie carnetele de muncă să întreprindă demersuri pentru a le obține, evitând astfel surprize neplăcute în momentul solicitării pensiei.

La nivel național există peste 450.000 de carnete de muncă nerevendicate, potrivit informațiilor oferite de Inspecția Muncii în 2021. La nivel de județ, conform unui anunț făcut azi de Inspectoratul Teritorial de Muncă Caraș-Severin, se constată că un număr de 8008 carnete de muncă se află încă în posesia lor.

„Reamintim că acest carnet de muncă continuă să fie important pentru salariați sau foști salariați, chiar dacă, din data de 1 ianuarie 2011, a fost abrogată prevederea legală privind carnetul de muncă”, a scris ITM Caraș Severnin, rugând titularii sau împuterniciții lor să vină să-și ridice carnetele.

De ce ar trebui să intri în posesia carnetului de muncă

Carnetul de muncă este documentul principal, în baza căruia se dovedește stagiul de cotizare realizat înainte de data de 1 aprilie 2001. Inspectoratele teritoriale de muncă sunt preocupate constant de identificarea mijloacelor practice de informare a angajaților în vederea eliberării carnetelor de muncă titularilor sau împuterniciților acestora.

De asemenea, dacă aveți rude, prieteni sau cunoștințe care lucrează în străinătate, amintiți-le despre carnetele de muncă și despre importanța dovedirii perioadei lucrate în țară în perioada în care acest document era singura certificare a muncii desfășurate.

Situația carnetelor de muncă este comunicată public, periodic, pe site-urile instituțiilor și prin comunicate de presă, iar societățile angajatoare sunt contactate telefonic.

De ce e importantă revendicarea carnetelor de muncă

Deoarece carnetele de muncă asigură principalul mod de a dovedi vechimea în muncă până la sfârșitul anului 2010, este foarte important ca viitorii pensionari să le dețină atunci când se prezintă la casele de pensii. În caz contrar, obținerea vechimii în muncă necesită demersuri suplimentare, cum ar fi implicarea instanței de judecată, ceea ce poate implica timp, bani și stres.

Conform Codului Muncii, „vechimea în muncă acumulată până la data de 31 decembrie 2010 poate fi reconstituită, la cererea persoanei, în cazul în care nu deține carnet de muncă la acea dată și nici alte dovezi eliberate de angajator, prin intermediul instanței judecătorești competente în soluționarea conflictelor de muncă, pe baza înscrisurilor sau altor probe care atestă existența raporturilor de muncă”.

Pentru cei care nu dețin încă aceste carnete, este recomandat să se informeze cu privire la posibilitatea ridicării lor de la inspectoratul teritorial de muncă din județul în care locuiesc, potrivit avocatnet.ro.

Articolul precedentFotbal. Avem o șansă cu Kosovo! Edi Iordănescu a promis că-l lasă pe ChatGPT să facă echipa
Articolul următorCiolacu, în prima ședință de guvern ca premier: „Urgența maximă este schema de reducere a adaosurilor comerciale”