Elevii catolici, pentru care Pastele se celebrează în data de 31 martie 2024, vor avea liber în perioada 29 martie – 2 aprilie, a anunțat Ministerul Educației.În cazul profesorilor de religie catolică, decizia va aparţine fiecărei şcoli în parte. Ministrul a menţionat că, dacă vor fi cursurile suspendate, atunci acestea trebuie recuperate.

Când vor lua elevii catolici vacanță

„Am trimis chiar astăzi o informare către inspectoratele şcolare judeţene în care evocăm obligaţiile legale conform contractului colectiv de muncă la nivel de sector. Practic, spunem că la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar să fie realizată o analiză a numărului de angajaţi care ar putea beneficia de acest drept, de zile libere, şi anume vinerea mare, prima, a doua şi a treia zi de Paşti.

Practic, în funcţie de ponderea cadrelor didactice, Consiliul de Administraţie al unităţii de învăţământ poate decide suspendarea cursurilor pentru aceste zile, pe care le-am amintit, şi stabilirea modalităţilor de recuperare cu aplicarea prevederilor articolului 9 alineatul 4, literele B şi C din regulamentul cadrului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar şi/sau reorganizarea programului şcolar în vederea suplinirii cadrelor didactice care beneficiază de aceste prevederi”, a declarat Deca, luni, într-o conferinţă de presă.

Absențele elevilor catolici vor fi motivate

Ministrul Educației a spus că elevii de religie catolică pot lipsi în perioada 29 martie – 2 aprilie și că absenţele le vor fi motivate. Ligia Deca a mai declarat că fiecare Consiliu De Administrația va decide în funcție de ponderea cadrelor didactice și numărulor elevilor.

„De asemenea, elevii care aparţin unui cult religios legal altul decât cel ortodox, pentru care Paştele se celebrează în data de 31 martie, nu au obligaţia participării la cursuri în perioada 29 martie -2 aprilie, fiindu-le motivate la cerere absenţele înregistrate. Am trimis deja această informare şi fiecare Consiliu de Administraţie deja discută şi decide în funcţie de ponderea cadrelor didactice şi de numărul elevilor care se încadrează în aceste prevederi”, a explicat ministrul Educaţiei.

Vacanţă de Paștele catolic pentru profesori

Potrivit contractului colectiv de muncă pentru Învățământ, pentru angajaţii care aparţin de un cult religios legal, creştin, zilele libere pentru Vinerea Mare – ultima zi de vineri înaintea Paştelui, prima şi a doua zi de Paşti se acordă în funcţie de data la care sunt celebrate de acel cult.

Art. 27 – „(5)Pentru angajaţii care aparţin de un cult religios legal, creştin, zilele libere pentru Vinerea Mare – ultima zi de vineri înaintea Paştelui, prima şi a doua zi de Paşti, prima şi a doua zi de Rusalii se acordă în funcţie de data la care sunt celebrate de acel cult. Angajaţii care au beneficiat de zilele libere pentru Vinerea Mare – ultima zi de vineri înaintea Paştelui, prima şi a doua zi de Paşti, prima şi a doua zi de Rusalii, atât la datele stabilite pentru cultul religios legal, creştin, de care aparţin, cât şi pentru alt cult creştin vor recupera zilele libere suplimentare pe baza unui program stabilit de angajator.” (sursa)

Articolul precedentAmenzile pentru lipsa polițelor RCA cresc și de 15 ori. Legea asigurărilor intră la votul final în Parlament
Articolul următorSchimbare de vreme la sfârşitul săptămânii. Temperaturile vor fi duble faţă de normalul perioadei