Conducerea Parlamentului a fost informată de Klaus Iohannis că a aprobat tranzitarea prin România a echipamentelor donate de către Finlanda Ucrainei şi instruirea unui număr de aproximativ 50 de militari.

Informarea a fost transmisă comisiilor de apărare şi va intra la vot pe ordinea de zi a următorului plen comun. (sursa)


Este însă extrem de ciudat faptul că Finlanda, proaspăt primită în NATO, ar livra Ucrainei arme prin România.

O simplă privire pe hartă ne arată că din Finlanda până în Ucraina, armele nordicilor nu ar fi trebuit să treacă decât prin teritorii UE și NATO, adică Estonia, Letonia, Lituania și Polonia, având la dispoziție infrastructură rutieră sau feroviară neîntrerupte!

Nu vedem niciun scenariu în care armele să trebuiască (pe unde?) să ajungă prima dată în România.

Ori informarea de la Cotroceni a fost scrisă chiar de Iohannis (sic!), ori ceva nu… pușcă în această operațiune.

Articolul precedentSenatorul PSD Florian Bodog, medic chirurg, l-a resuscitat pe un deputat PNL, tot din Bihor, în avionul spre București!
Articolul următorDe la cititori. Dacă în locul domnului Cupșa, în avion era domnul Gavril Bolojan sau, mai rău, propagandiștii Minunăției Sale?