Fumatul zilnic micșorează creierul, potrivit unui nou studiu, la care au participat peste 28.000 de persoane. Oamenii de știință au descoperit anterior că persoanele care fumează au tendința de a avea creierul mai mic în comparație cu nefumătorii, din punct de vedere al volumului, dar nu era clar dacă fumatul determină micșorarea creierului, transmite Live Science.

Cercetătorii susțin, într-un nou studiu, că au dovezi clare despre faptul că fumatul zilnic duce la reducerea dimensiunii creierului. “Acesta este un studiu foarte important. Lucrarea este realizată cu rigurozitate, iar rezultatul este important din perspectiva sănătății publice”, a explicat Dajiang Liu, cercetător la Penn State College of Medicine.

Oamenii de știință au analizat datele de imagistică cerebrală din U.K. Biobank, un depozit masiv de date genetice și de sănătate de la participanții din Marea Britanie. În plus față de radiografii, echipa a analizat obiceiurile de fumat declarate de participanți, așa cum au fost colectate în sondaje. Participanții au efectuat aceste sondaje de două ori, o dată între 2006 și 2010 și din nou între 2012 și 2013. În cel de-al doilea interval, creierul participanților a fost, de asemenea, analizat cu ajutorul unui RMN. 

Oamenii de știință au descoperit că, în comparație cu persoanele care nu au fumat niciodată zilnic, participanții care au fumat zilnic la un moment dat, înainte de a li se face radiografia, aveau volume cerebrale mai mici, în medie, cu 7,1 centimetri cubi.

Această diferență de volum al creierului a inclus o scădere de 5,5 centimetri în materia cenușie, care conține corpurile voluminoase ale celulelor cerebrale, sau neuronii. Fumatul zilnic la un moment dat, în trecut, a fost, de asemenea, legat de o scădere de 1,6 centimetri în substanța albă a creierului, care include rețelele ce conectează neuronii între ei.

Apoi, cercetătorii au descoperit că, în rândul persoanelor care fumează zilnic, participanții care fumau mai mult au prezentat diferențe și mai mari în ceea ce privește volumul materiei cenușii. Fiecare “pachet-an suplimentar” fumat – o măsură echivalentă cu fumatul unui pachet pe zi timp de un an – a fost legat de o scădere de aproximativ 0,15 centimetri, în medie, a volumului materiei cenușii. Această relație “doză-răspuns” susține ideea că fumatul reduce în mod cauzal volumul creierului.

Micșorarea creierului a fost asociată cu boli neurologice

În schimb, cât de mult au fumat oamenii nu a avut un impact semnificativ asupra volumului materiei albe.

Analizele ulterioare au arătat că persoanele care au renunțat la fumat de mai mult timp aveau o cantitate ceva mai mare de materie cenușie în creier, în comparație cu cele care au renunțat mai recent. Acest lucru sugerează că oprirea fumatului poate inversa ușor declinul volumului creierului. 

Oamenii de știință au examinat, de asemenea, datele genetice ale participanților pentru a vedea dacă variantele genetice care influențează riscul de fumat ar putea fi legate de diferențele în volumul materiei cenușii. Ei au descoperit că persoanele cu un risc genetic mai mare aveau o probabilitate mai mare de a fi fumat în trecut, dar genetica lor, în mod izolat, nu era legată de volumul materiei cenușii. În schimb, istoricul fumatului zilnic a fost puternic legat de volumul materiei cenușii, susținând ideea că fumatul determină schimbările.

Deoarece micșorarea creierului a fost asociată cu boli neurologice, cum ar fi boala Alzheimer, stabilirea unei legături de cauzalitate între fumat și scăderea volumului creierului ne ajută să înțelegem dacă fumatul determină direct aceste boli prin acest mecanism, a mai explicat unul dintre cercetători. Experimentele ulterioare vor contribui la confirmarea relației cauzale dintre fumat și dimensiunea creierului, precum și a eficienței medicamentelor care ar putea contribui la prevenirea pierderii țesutului cerebral. (sursa)

Articolul precedentSănătate. Antidiabeticele folosite pentru slăbit, un pericol? Avertismentul specialiștilor
Articolul următorFaza scurtă, obligatorie noaptea și ziua pe toate drumurile publice din afara localitățlilor