Ungaria a acuzat miercuri Ucraina că a crescut brusc taxele de tranzit pentru petrolul rusesc, ceea ce a contribuit la o creştere a preţurilor la carburanţi şi a urcat cu 0,5% inflaţia din ţară, dând peste cap previziunile de scădere, în condiţiile în care Budapesta are cea mai mare rată de creştere a preţurilor din Uniunea Europeană.

Ungaria se aşteaptă în continuare ca inflaţia să scadă la o singură cifră până la sfârşitul acestui an, probabil în noiembrie, ceva mai târziu decât se aştepta anterior, a declarat Gergely Gulyas, şeful de cabinet al premierului Viktor Orban, într-o conferinţă de presă, relatează Reuters.

Inflaţia anuală a încetinit la 16,4% în august, dar nivelul ei este uşor peste aşteptări. Inflaţia galopantă – care a atins un vârf de peste 25% în primul trimestru – a afectat consumul, în condiţiile în care salariile reale au scăzut în acest an, în ciuda unor creşteri salariale importante.

“Există unele semne alarmante, care se referă în principal la preţurile combustibililor, care sunt mai mari decât înainte”, a declarat Gulyas.
“Principalul motiv pentru acest lucru este că trebuie să importăm combustibil la un preţ de cinci ori mai mare prin conducta care traversează Ucraina”, a spus el. “Creşterea taxei de tranzit este contrară tuturor reperelor şi recomandărilor”, a acuzat el.

Oficialul a spus că Ungaria a plătit Ucrainei de 3,5 ori nivelul de referinţă, pe care nu l-a specificat, iar acest lucru s-a reflectat direct în preţurile carburanţilor din Ungaria.

Două surse familiarizate cu această chestiune au declarat pentru Reuters în martie că Ungaria va începe să plătească Ucrainei pentru tranzitul petrolului rusesc prin secţiunea ucraineană a conductei Drujba pentru a-şi menţine aprovizionarea.

Banca Naţională a Ungariei a mai redus luna trecută, aşa cum era de aşteptat, rata la depozitele pe o zi cu 100 de puncte de bază, până la 14%, continuând astfel să reducă majorările de rate, în condiţiile în care cea mai mare rată a inflaţiei din UE încetineşte în sfârşit.

Articolul precedentȘi uite-așa, minciuna creșterii economice bazate pe scumpiri și împrumuturi ne duce la pierderea de bani nerambursabili și la contractarea de noi împrumuturi
Articolul următorAustria o refuză pe von der Leyen. Respinge extinderea Schengen. ”Avem nevoie de mai multe controale, nu de mai puţine”