Un șarpe de aproximativ un metru a fost scos de jandarmi, joi, dintr-un aparat de cafea situat într-un magazin din comuna Șimian, județul Bihor, informează Mediafax.

Jandarmii bihoreni au primit un apel prin 112, prin care au fost înștiințați de prezența unui șarpe în incinta magazinului mixt din satul Dudașu, comuna Șimian. Un echipaj de Jandarmerie s-a deplasat la fața locului și a găsit șarpele ascuns în aparatul de cafea.

„Cu ajutorul dispozitivului din dotare, șarpele de casă în lungime de peste 100 cm a fost extras și, ulterior, eliberat în mediul natural”, spun jandarmii. În ultimele zile, jandarmii au intervenit în patru astfel de situații privind îndepărtarea șerpilor, ca urmare a solicitărilor din partea cetățenilor. (sursa)

Articolul precedentBoala tropicală răspândită de țânțari care amenință Europa. ECDC anunță o creștere alarmantă a cazurilor
Articolul următorAvertizare de caniculă în toată țara. Coduri galben și portocaliu de ploi și vijelii