Unul dintre cele mai importante ghețare subterane din România ”dă semne” de topire. Este vorba despre Peștera Ghețarul de la Vârtop, unde, speologii au constatat transformarea și topirea gheții.
”Dacă în primăvară gheață era încă translucidă, la început de toamna întreagă suprafață a ghețarului a devenit mată și stratul superficial al gheții este moale pe cea mai mare parte a suprafeței ghețarului. După Ghețarul de la Casă de Piatră, îl pierdem curând și pe asta”, a scris speologul Ovidiu Guja pe un grup al speologilor din România.
Intrarea este un portal de 15 metri lățime și 5 metri înălțime. Este descendentă și duce în “Sala Ghețarului”, de 70 metri lungime. Blocul de gheață are aproximativ 1.600 metri cubi. Din această sală, trecând printr-o poartă și un scurt sector de galerie joasă, se ajunge în “Sala Domului”. Apoi, se intră în “Sala Minunilor”, denumită astfel datorită diversității speleotemelor prezente: stalactite, stalagmite, coloane, draperii parietale, coralite, gururi etc. Din această sală se urcă spre “Sala Mare”, cu o lungime de peste 100 metri.
Importanța peșterii rezidă mai ales în bogăția formațiunilor de depunere calcitică, foarte variate ca tip și bine conservate. Deși mică, aceasta este una dintre cele mai frumoase peșteri din țară datorită conservării podoabelor. Peștera se află lângă satul Casa de Piatră, comuna Arieşeni, judeţul Alba. Aici, în anul 1974, a fost descoperită „Sala Paşilor” (de o echipă condusă de prof. dr. Iosif Viehmann), în care au fost identificate urme pietrificate ale „Omului de Vârtop”
Portalul prin care se intră în peșteră
După descoperire, în urma cercetărilor realizate de Iosif Viehmann, împreună cu antropologul Cantemir Rişcuţia, acesta a stabilit că este vorba de un om de Neanderthal. „Sala Paşilor” nu se află pe parcursul turistic şi este greu accesibilă, ceea ce a făcut ca existenţa ei să rămână necunoscută speologilor amatori. La momentul descoperirii, pentru că era unicat, Viehmann a decis să o scoată afară, pentru a o păstra şi studia în muzeu (Muzeul Racoviţă al Institutul de Speologie ”Emil Racoviţă” Cluj.
Urmă veche de peste 60000 de ani
Peste timp, s-a dovedit că a fost o decizie foarte bună, pentru că în 1995, când s-a dorit să se ducă colegi din străinătate să vadă urma de la Vârtop, s-a constatat că ce mai rămăsese, respectiv un călcâi şi partea din faţă a piciorului au fost scoase afară cu ajutorul unui fierăstrău electric şi ca urmare peştera fiind vandalizată nu mai era nimic de văzut în ea
Din momentul descoperirii şi până în anul 2005 au fost făcute numeroase presupuneri privind vârsta omului care s-a plimbat în peştera Vârtop. Presupunerile au venit pe baza măsurătorilor lungimii urmei, lăţimii urmei, adâncimii şi aşa mai departe. S-au vehiculat vârste între 18.000 şi 80.000 de ani fără o bază de datare radiometrică, ci pur şi simplu pe analiză antropologică. Urma a fost lăsată într-un material moale, ceea ce speologii şi mineralogii cunosc sub numele de ”montmilh”. Omul a călcat şi a rămas această amprentă.
Vizitatori în Ghețarul de la Vârtop
După ce a plecat din locul respectiv, peste urmă, din tavan a început să picure apă, şi a început formarea unei mici stalagmite. Începând de prin 1993 specialiştii au început să lucreze în laboratorul de datare Uraniu-Thoriu a Universităţii din Bergen Norvegia, unde s-a datat baza stalagmitei la 62000 de ani, ceea ce înseamnă că urma nu putea fi mai recentă de 62000 de ani. Este prima urmă de neanderthalian care a fost datată direct prin metoda Uraniu-Thoriu.
Ulterior, întrucât în Cluj se adusese un tomograf performant cu acesta s-au realizat secţiuni imagistice prin urmă şi s-a constatat că momentul în care omul de neanderthal a paşit şi a lăsat urma a fost în urmă cu 62000 ani, ulterior această urmă umplându-se cu alt material în perioada mai recentă. În prezent Peştera Vârtop este accesibilă turiştilor, în grija Administraţiei Parcului Natural Apuseni. (ziare.com)
