Salarii și pensii mărite, ajutoare în bani pentru persoanele vulnerabile pentru mâncare și pentru plata facturilor la energie electrică sunt câteva dintre măsurile pregătite de Guvern pentru 2023. Pe de altă parte, Guvernul încearcă să strângă cureaua anul viitor, prin eliminarea unor facilităţi fiscale. Astfel, guvernanţi au decis şi ca de la 1 ianuarie 2023 să taie sau să îngheţe anumite venituri.

Guvernul a aprobat în decembrie o Hotărâre care prevede ce salarii minime vor lua angajații de la 1 ianuarie. Astfel, Hotărârea stabilește ca nivelul salariului minim brut pe ţară garantat în plată să fie majorat la 3.000 lei lunar, începând cu data de 1 ianuarie 2023, față de 2.550 lei cât a fost în decembrie 2022.

Această modificare a salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată reprezintă o creștere de 17,6 %, ceea ce în valoare absolută înseamnă 450 de lei. Prin OUG nr. 168/2022, publicată în Monitorul Oficial în 9 decembrie 2022, s-a stabilit scutirea de taxe pentru 200 de lei din salariul minim. Asta înseamnă că angajații plătiți cu salariul minim vor încasa pe carduri un salariu net de 1.863 lei, majorarea fiind de 339 lei, adică 22,2 %.

De salarii mărite vor avea parte atât bugetarii, cât și angajații de la privat.

Tariful orar va fi de 18,145 lei/oră pentru un program complet de lucru de 165,333 ore/lună.

Stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată pentru anul 2023 s-a făcut prin negociere și acordul comun al Guvernului, reprezentanților patronatelor și sindicatelor, în cadrul ședinței Consiliului Național Tripartit, a anunțat Ministerul Muncii.

De majorarea salariului de bază minim de 3.000 de lei vor beneficia 2.181.134 de salariați din România.

Tot prin OUG 168/2022, salariul minim din firmele de construcții crește de la 3.000 de lei brut la 4.000 de lei brut, cu scutirile fiscale specifice domeniului până în 2028.

”Începând cu data de 1 ianuarie 2023 pentru domeniul construcțiilor, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește în bani, fără a include indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri, la suma de 4.000 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 165,333 ore pe lună, reprezentând în medie 24,194 lei/oră.

Salarii de minimum 4.000 lei pentru angajații din construcții în 2023

În perioada 1 ianuarie 2023—31 decembrie 2028, pentru domeniul construcțiilor, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată va fi de minimum 4.000 lei lunar, fără a include indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri, pentru un program normal de lucru în medie de 165,333 ore pe lună”, prevede Ordonanța de Urgență, numită și ”ordonanța trenuleț”.

Astfel, de la 1 ianuarie 2023 (până în 2028), salariul minim brut în firmele de construcții va fi de 4.000 de lei. La acest nivel, angajatul va obține în mână un salariu de 3150 de lei net, iar firma va suporta un salariu complet de 4.013 lei. Practic, firmele de construcții vor suporta o creștere de peste 33% a costuilor salariale cu salariul minim de la 1 ianuarie 2023 față de anul 2022.

Guvernanții taie o serie de facilităţi de care beneficiau bugetarii din 2023. Ce se întâmplă cu primele şi sporurile pe care le primeau pe lângă salarii de la 1 ianuarie

Guvernul încearcă să strângă cureaua anul viitor, prin eliminarea unor facilităţi fiscale. Chiar dacă au anunţat că vor creşte pensii, salarii, alocaţii şi indemnizaţii pentru creşterea copilului, guvernanţi au decis şi ca de la 1 ianuarie 2023 să taie sau să îngheţe anumite venituri. Motivul invocat: nu sunt suficienţi bani la bugetul de stat şi este nevoie să se facă economie.

Începând cu data de 1 ianuarie 2023, sporurile, primele şi compensaţiile angajaţilor care lucrează în sistemul de stat vor fi îngheţate la nivelul lunii decembrie 2022. Face excepție actualizarea cuantumului soldei de grad/salariului gradului profesional deţinut de personalul militar, de polițiști și polițiștii de penitenciare.

Munca suplimentară se compensează, în continuare, tot cu timp liber corespunzător. Prin excepție, „pentru activitatea desfăşurată de personalul militar, poliţişti, poliţiştii de penitenciare şi personalul civil din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, se acordă drepturile prevăzute de legislaţia aferentă lunii iunie 2017. Baza de calcul pentru acordarea acestor drepturi o reprezintă solda de funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază cuvenită/cuvenit.”

Alte excepții sunt prevăzute pentru personalul cu statut special care are atribuţii pentru desfăşurarea activităţilor deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut în domeniul ordinii şi siguranţei publice, în respectarea regimului frontierei de stat a României, în situaţii de urgenţă, în personalizarea, emiterea şi evidenţa generală a documentelor de identitate şi a paşapoartelor simple, în emiterea şi evidenţa permiselor de conducere şi a certificatelor de înmatriculare ale autovehiculelor rutiere, precum şi de către poliţiştii de penitenciare, precum și pentru personalul din instituţiile de apărare şi securitate naţională care execută serviciul de luptă permanent, desfăşoară activităţi deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut, precum şi în situaţii de urgenţă, potrivit avocatnet.ro.

Indemnizația de hrană rămâne și ea plafonată la 346 lei, valoare folosită încă în 2019.

De asemenea, nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizaţiile la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă.

Pentru personalul militar, poliţiştii şi poliţiştii de penitenciare, indemnizaţiile, compensaţiile, primele, ajutoarele, plăţile compensatorii, despăgubirile, compensaţiile lunare pentru chirie şi alte drepturi acordate potrivit actelor normative în vigoare, care nu fac parte din solda lunară brută/salariul lunar brut, se menţin la nivelul lunii decembrie 2022.

De asemenea, cuantumul compensaţiei băneşti, respectiv al alocaţiei valorice pentru drepturile de hrană, valoarea financiară anuală a normelor de echipare şi valoarea financiară a drepturilor de echipament se menţin în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2022. (sursa)

Articolul precedentŞase minivacanţe de câte patru zile pentru români, anul acesta. Lista zilelor libere în 2023
Articolul următorIoan Mang: A spune că statul scumpește cu premeditare carburanții este o minciună și o manipulare! Iată adevărul