Puterea perverteşte! Pofta de a pune politruci în funcţii administrative şi manageriale este caracteristică tuturor partidelor. Odată înscăunaţi, aceştia încep să acumuleze bani, influenţă şi experienţă, după care, conştienţi că sunt “domniţi” pe nemeritate, întorc o parte din “caşcaval” partidului. (ebihoreanul.ro, 27 Iulie 2016)

PNL nu putea face excepţie. BIHOREANUL a descoperit că, instalat de primarul Ilie Bolojan în Consiliul de Supraveghere al societăţii Distrigaz, cu o indemnizaţie de 120.000 lei pe an, viceprimarul Florin Birta a donat anul trecut partidului 15% din sumă, lună de lună

Mâna dreaptă

Viceprimarul Florin Birta, mâna dreaptă a lui Ilie Bolojan, sparge toate recordurile! Deşi consilier judeţean, Birta a fost instalat de primar, în 2008, în Consiliul de Supraveghere al Distrigaz, societate privată în care Consiliul Local era acţionar cu nici 1%, iar un an mai târziu a preluat şi preşedinţia Clubului Sportiv Municipal.

Liderul tineretului liberal bihorean şi-a început munca de administrator cu o indemnizaţie de 100 lei pe lună, care a explodat la 4.000 lei pe lună în 2012, când Distrigaz a fost preluat de Luxten, a urcat la 6.000 lei pe lună în 2013 şi s-a stabilizat la… 10.000 lei pe lună în 2014.

Deşi conform declaraţiei de avere Birta a câştigat numai în 2015 – din salariul de la CSM (3.900 lei), din indemnizaţia de la CJ (450 lei) şi cea de la Distrigaz – peste 30.000 euro, tânărul liberal nu are pe numele său nici maşină, nici casă, nici terenuri sau depozite bancare. Dimpotrivă, Birta târâie din 2008 un credit de 16.500 euro, care anul trecut a crescut la 20.000 euro. Bănuiala firească e că banii încasaţi nu au fost tocmai ai lui…

Sponsorul partidului

BIHOREANUL a descoperit, în raportările PNL, că Birta a fost anul trecut (2015) cel mai mare contributor bihorean la bugetul partidului, unde a vărsat 13.500 lei, în 8 tranşe lunare. Conştiincios, de îndată ce îşi ridica indemnizaţia, el vira între 13 şi 27 ale lunii câte 1.500 lei în vistieria liberală.

Suma este, totuşi, în uşoară scădere faţă de 2014, când a donat PNL-ului 24.000 lei în 6 tranşe lunare. În acel an, Florin Birta a dat practic partidului de două ori mai mult decât cel care avea să devină preşedintele României, Klaus Iohannis (9.500 lei) sau directorul SRI, Eduard Hellvig (9.600 lei).

Chestionat de BIHOREANUL, tânărul liberal nici nu se ascunde după deget. “Normal că am donat. Am ajuns acolo pentru că m-a pus partidul, nu pentru că sunt Florin Birta”, recunoaşte el, care consideră gestul normal de vreme ce “orice partid trăieşte din donaţii şi sponsorizări”. De aceeaşi părere trebuie să fie şi Oana Mocan, căci şi ea a virat în 2014 în vistieria PNL, în 7 tranşe, nu mai puţin de 11.200 lei din indemnizaţia de la RER. Semn că, până la urmă, posturile bănoase sunt nişte “puşculiţe de partid” puse în mâna unor oameni a căror principală calitate este să fie de încredere…

“Tradiţie” cu gaze

O altă dovadă concludentă în acest sens este faptul că funcţiile de preşedinte CSM şi membru în CS al Distrigaz au fost predate în urmă cu două săptămâni, “la pachet”, managerului secţiei de baschet, Şerban Sere. Fost baschetbalist, liberal şi om de afaceri, fără nicio legătură însă cu domeniul gazelor, Sere este un apropiat al fostului preşedinte Birta şi om de încredere al primarului. Săptămâna trecută, patronul se dădea peste cap să iasă din firma Sernov SRL, pe care deţine restaurantul “Crinul Alb”, unde mănâncă baschetbaliştii clubului, ca să nu fie, măcar formal, în incompatibilitate.

Întrebat de BIHOREANUL cu privire la motivele pentru care a delegat un baschetbalist în conducerea Distrigaz, unde încasează o căciulă de bani, Ilie Bolojan a încercat să bagatelizeze situaţia. “Calitatea de reprezentant în CA-ul Distrigaz revine în mod tradiţional preşedintelui CSM, ca să poată să îşi completeze veniturile. La CSM sunt multe deplasări şi protocoale, iar venitul preşedintelui e mult mai mic decât cel al jucătorilor”, spune primarul.

Rămâne de văzut dacă, în anii următori, odată “tras la patru ace” din banii Distrigazului, Sere va fi la fel de recunoscător cum a fost Birta. Deocamdată, un lucru e clar ca lumina zilei: în societăţile locale Primăria s-a străduit să pună tot timpul omul potrivit la locul potrivit. Omul primarului…

material preluat din ebihoreanul.ro | sursa foto: ebihoreanul.ro

Articolul precedentCJ Bihor atrage bani europeni și pentru spitalele din Oradea
Articolul următorOmenirea trăiește pe datorie! Locuitorii planetei au ”mâncat” toate resursele iar acum consumăm ceea ce ar trebui să producă pământul pentru anul viitor