Poate începe licitația pentru achiziția echipamentelor medicale, a sistemului de telemedicină și a celui de arhivare imagistică medicală (PACS). 

Prin proiectul strategic pe sănătate, al cărui lider este Consiliul Județean Bihor, municipiului Oradea îi revin 4.7 milioane euro, municipiilor Beiuș, Salonta și Marghita, dar și orașului Aleșd câte 270.000 euro, și Universității Oradea 1.5 milioane euro.

Municipiul Oradea va implementa sistemul de telemedicină, interconectat cu spitalele din judeţ, care vor primi aparate digitale de radiologie şi ecografe. În plus, prin proiectul strategic al județului Bihor, pentru Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea şi Spitalul Municipal „Gavril Curteanu” se vor achiziționa un Scintigraf-CT, necesar la diagnosticarea bolilor endocrine şi oncologice, şi efectuarea tratamentului anor afecţiuni oncologice, un Computer Tomograf de urgenţă şi un Angiograf CT Urgenţă, şi se va dota o secţie ATI.

„Proiectul integrat pentru dezvoltare durabilă în zona montană a judeţului Bihor, îmbunătăţirea accesului şi dezvoltării serviciilor de sănătate în caz de intervenţii medicale în situaţii de urgenţă” are un buget total de 9.717.383 de euro, prin Programul Interreg V – A România – Ungaria 2014-2020, din care 7.987.250 de euro sunt asigurați prin FEDR. Consiliul Judeţean Bihor beneficiază de 1.46 milioane euro pentru construirea a două centre medicale de urgenţă în zona Padiş şi Stâna de Vale. Universitatea Oradea va folosi fondurile pentru a reamenaja un corp de clădire de pe strada Nicolae Jiga într-un Centru de formare continuă de abilităţi practice în domeniul sănătăţii. (sursa)

Articolul precedentŞeful OMS nu vine cu veşti prea bune
Articolul următorPionii lui Bolojan: Liberalii din consiliile de administraţie întorc partidului o parte din banii primiţi ca îndemnizaţii (PRELUARE)