PSD a depus încă de săptămâna trecută o serie de inițiative legislative cu impact social adoptate deja de Senat și carea urmează să fie dezbătute zilele viitoare și de Camera Deputaților.

Astăzi, preşedintelui interimar al PSD, Marcel Ciolacu cere Guvernului Orban să preia proiectul social-democraţilor privind impozitarea pensiilor speciale şi să emită ordonanţă de urgenţă, iar banii astfel obţinuţi să îi dea la Sănătate.

“Premierul Orban ar trebui să ia proiectul PSD privind impozitarea pensiilor speciale şi să dea ordonanţă de urgenţă. Acum! Şi să dea banii la Sănătate. Să dea OUG şi să o publice cât mai repede în Monitorul Oficial într-o formă corectă. Altfel, dacă mai ascultă de colegii săi înecaţi până la gât în incompetenţă, o să păţească exact precum Cîţu cu amânarea ratelor românilor”, a scris președintele PSD pe Facebook.

Ciolacu susține că după ce PSD a anunţat că va impozita drastic toate pensiile speciale, s-a văzut ”un adevărat concurs de populism din partea celorlalte partide, care s-au înghesuit să depună tot felul de proiecte în Parlament”.
“De departe, cei mai ipocriţi sunt cei de la PNL care, după ce au mai mimat o dată că elimină pensiile speciale, acum se fac că le impozitează. Ipocriţilor, aveţi Guvern, aveţi toate pârghiile ca să daţi ordonanţă de urgenţă! Ce vă reţine?! De ce continuaţi să păcăliţi oamenii”, a transmis liderul social-democrat.

Articolul precedentNu! Nu suntem cu toții împreună în ”asta”!
Articolul următorDe ce vrei să cumperi aparat nou dacă nu faci teste? Coronavirusul nu poate fi ascuns sub preș!