Deputatul USR Stelian Ion, candidat la funcția de primar al Constanței la alegerile locale din 27 septembrie este acuzat că ar fi obținut ilegal o garsonieră de la ANL. Potrivit jurnaliștilor de la Newsweek, Stelian Ion ar fi încălcat de cel puțin patru ori legea.

”Unele dintre nereguli puteau fi sancționate chiar penal, dacă o anchetă ar fi fost efectuată la timp. Newsweek România deține toate documentele din dosarul pe care Stelian Ion l-a depus în anul 2004 la Regia Autonomă Exploatarea Domeniului Public și Privat (RAEDPP) Constanța, instituția responsabilă cu evaluarea solicitanților de locuințe ANL.

Principalele nereguli pe care le-am descoperit în urma investigației noastre sunt:

1. deși era tolerat în spațiu în apartamentul părinților, a încheiat peste noapte un contract de închiriere cu tatăl său contra sumei de 100.000 de lei vechi (10 lei noi) lunar;
2. a declarat în fals că are un handicap grav care necesită însoțitor, deși era contrazis chiar de actele medicale pe care el însuși le-a depus la dosar;
3. a declarat numai parțial venituri și nici măcar cele declarate nu se încadrau la punctajul obținut;
4. a declarat în fals că lucra la o instituție publică, deși era avocat. În total, Stelian Ion și-a crescut fraudulos punctajul cu cel puțin 27 de puncte (din rezultatul final de 81).

(…)

Evaluarea dosarului pentru garsoniera ANL obținută de Stelian Ion a fost făcută de Regia Autonomă Exploatarea Domeniului Public și Privat (RAEDPP) Constanța. În momentul în care actualul deputat USR a depus cerere la RAEDPP, el avea deja legături strânse cu regia. Le recunoaște chiar el, într-o lungă postare pe Facebook din decembrie 2019.
Prima legătură – un contract de reprezentare juridică
“Din anul 2004, la un an după susținerea examenului de definitivat, mi s-a propus încheierea unui contract-cadru de asistență juridică cu RAEDPP, continuând astfel activitatea maestrei mele. Contractul cadru de asistență juridică prevedea următoarele onorarii : 300 de lei pentru un proces în primă instanță (care, în general, dura câțiva ani), 200 de lei pentru un apel și 100 de lei pentru un recurs. Evident că în tot acest timp am avut și alți clienți. Colaborarea cu RAEDPP s-a derulat până în 2016, pe o perioadă de 12 ani, timp în care am reprezentat regia în aproximativ 650 de dosare, socotind ca dosare diferite și căile de atac, chiar dacă, în realitate, a fost vorba despre una și aceeași cauză, în mai multe faze procesuale”, scrie Newsweek.

Stelian Ion: „Multiplele pneumonii și pleurezii și astmul bronșic mi-au accentuat afecțiunile pulmonare

Deputatul USR a reacționat prompt la acuzațiile formulate, adfirmând că totul este doar un atac politic legat de calitatea sa de candidat la Primăria Constanța. (sursa)

Articolul precedentEconomia a atins fundul sacului!
Articolul următorAdevărata criză economică va lovi la sfârșitul anului, avertizează analiștii