Dacă anul 2023 a avut mai multe minivacanțe, zile libere cuplate cu zilele de final de săptămână, lucrurile par să se schimbe în 2024.

Pentru anul următor, zilele libere stabilite prin legi speciale, cum ar fi sărbătoarea de Sfânta Maria, care în 2023 a picat într-o zi de marți, cuplată cu zilele de final de săptămână, și cu ziua de luni, pe care Guvernul a declarat-o ”recuperabilă”, vor cădea tot sâmbăta și duminica.

Calendarul pentru 2024 arată, de exemplu cu zilele de 6 și 7 ianuarie, respectiv Sfântul Ion și Boboteaza, vor cadea la final de săptămână, respectiv sâmbătă și duminică.

De asemenea, ziua de Sfântul Andrei va cădea tot la final de săptămână.

Zile libere rămase în 2023

Până la finalul anului 2023, mai sunt câteva zile libere, după sărbătoarea de Sfînta Maria.

Astfel, următoarea minivacanță va fi pe 30 noiembrie, de Sfântul Andrei și 1 Decembrie, Ziua Națională a României. Aceste două zile vor cădea joi, respectiv vineri, fiind cuplate cu zilele de sâmbătă și duminică.

  • 30 noiembrie – joi – Sfântul Andrei
  • 1 decembrie – vineri – Ziua Națională a României
  • 25 decembrie – luni – Crăciunul
  • 26 decembrie – marți – Crăciunul

Acestea sunt zilele libere legale și celelalte zile libere în 2023 valabile pentru toți angajații și pentru bugetari.

Calendarul pentru anul 2024

  • 1 ianuarie – Anul Nou (Luni)
  • 2 ianuarie – Anul Nou (Marți)
  • 6 ianuarie – Bobotează (sâmbătă)
  • 7 ianuarie – Sfântul Ioan Botezătorul (duminică)
  • 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române (miercuri)
  • 1 mai – Ziua Muncii (miercuri)
  • 3 mai – Vinerea Mare a Paștelui (vineri)
  • 5 mai – prima zi de Paște ortodox 2024 (duminică)
  • 6 mai – a doua zi de Paște ortodox 2024 (luni)
  • 1 iunie – Ziua Copilului (sâmbătă)
  • 23 iunie – Rusalii (duminică)
  • 24 iunie – A două zi de Rusalii (luni)
  • 15 august – Adormirea Maicii Domnului (miercuri)
  • 30 noiembrie – Sfântul Andrei (sâmbătă)
  • 1 decembrie – Ziua Națională a României (duminică)
  • 25 decembrie – prima de Crăciun (miercuri)
  • 26 decembrie – a doua zi de Crăciun (joi)
Articolul precedentDe ce crește din nou prețul carburanților. “Fenomenul poate dura o lună, două, trei, dar la un moment dat se reduc stocurile”
Articolul următorCăldură și disconfort termic în jumătate de țară, ploi și descărcări electrice în cealaltă jumătate