Practica notificării clienților privind creșterea prețurilor în timpul derulării contractelor a ajuns acum la furnizorii de gaze naturale, după ce clienții s-au plâns în vară de același lucru cu privire la energia electrică.

Grupul francez ENGIE, care furnizează gaze naturale în principal în jumătatea sudică a României, a început să transmită clienților notificări privind creșterea prețurilor la gaze cu 42%, în vreme ce grupul german E.ON – care alimentează îndeosebi jumătatea nordică a țării – trimite clienților notificări privind scumpiri de 46%.

Cele două companii sunt principalii furnizori pentru populație, după achiziția de la stat a fostelor Distrigaz-uri.

Potrivit Economedia.ro, un client din București a semnat în ianuarie un contract cu Engie, iar prețul facturat al gazului era de 0,123 lei/kWh, preț care ar fi trebuit să rămână neschimbat pe tot parcursul anului.

În luna mai, acesta a primit o notificare pentru o creștere a prețului la 0,155 lei/kWh, în vreme ce la începutul lunii septembrie a primit o nouă notificare, în care era anunțat că prețul de la 1 noiembrie va fi de 0,175 lei/kWh.

În total, scumpirea față de ianuarie este de 42%.

Furnizorul menționează în document că, potrivit prevederilor contractului de furnizare, ajustarea prețului este posibilă în cazul în care intervin schimbări semnificative ale condițiilor de piață.

De asemenea, Engie menționează că, în cazul în care nu este de acord cu oferta, atunci se poate muta la alt furnizor în 21 de zile, conform sursei citate.

Ce pot face românii afectați

Clienții pot să ceară oferte și de la alți furnizori. Cei care vor să treacă la altă companie o pot face în 21 de zile de la data notificării, gratuit.

Lista tuturor furnizorilor de gaze se găsește pe site-ul Autorității Naționale de Reglementare în Energie (ANRE).

Aceeași poveste și la curent electric

Aceeași situație privind schimbarea prețurilor în timpul derulării contractelor există și în domeniul energiei electrice.

Furnizorii au argumentat la acel moment cu scumpirile de pe bursa de energie, cauzate în special de prețul certificatelor de carbon.

Citeşte întreaga ştire: Marii furnizori scumpesc gazele înainte de expirarea contractelor cu tarif fix. Engie mărește prețul cu 42%, E.ON cu 46%

Articolul precedentChestionarul pentru vaccinarea elevilor minori, distribuit de azi în școli
Articolul următorHarta guvernelor RATATE! Cîțu e în frunte, chiar dacă pe locul doi de la coadă…