După cum se știe, cel mai bun aliat al sistemului românesc de pensii e moartea. Moartea care seceră pensionarii înainte de vîrsta prezisă de statistici salvează statul de la faliment. Dacă bătrînii României n-ar muri atît de tineri, plata pensiilor ar fi imposibilă. Iar dacă sistemul de pensii n-ar fi atît de mizerabil, atît de greșit, inechitabil, politizat și lipsit de etică, e limpede că pensionarii ar trăi mai mult. E de ajuns să privești bătrînii care trec pe stradă ca să înțelegi, fără să mai răsfoiești date, că pensia e o aspirație otrăvită care, odată dobîndită, devine instrument de batjocură și de tortură. Pensia scurtează, de fapt, viața.
Rînd pe rînd, guvernele au făcut praf sistemul de pensii. Magistrații, militarii și politicienii și-au creat întîi privilegii de castă, apoi au umflat electoral și pensiile muritorilor de rînd. Recalculate, renumărate, indexate, tăiate și taxate, prost calculate și dezastruos redistribuite, pensiile au suferit de pe urma prostiei și hoției politice. E destul de clar că în cîțiva ani nu se vor mai putea plăti, iar lucrul ăsta se vede nu numai de la București, ci și de la Bruxelles.
Așa se face că, înainte să acorde României miliardele anunțate cu inconștiență de Iohannis, UE cere reforme greu de înfăptuit. Înaintea fiscalității, economiei, finanțelor sau Justiției, Comisia Europeană vrea reformarea sistemului de pensii. Dealtfel, a și pus acest lucru pe o hîrtiuță – to do list – pe care le-a înmînat-o repetenților Cîțu și Ghinea după ce au picat a doua oară examenul de PNRR.
S-a născut, așadar,un plan de reforme sugerate, un document elaborat de Guvernul României după indicațiile UE, care propune, între altele, „o reformă majoră în planul pensiilor, care asigură adecvarea celor cu venituri reduse, dar și sustenabilitate fiscală pe termen mediu și lung pentru sistem“.
Cum s-ar face asta? Documentul Guvernului lămurește treaba două pagini mai jos. Între abrogarea unor legi care prevăd creșterea progresivă, în pas cu inflația, a pensiilor și acordarea de stimulente fiscale celor care vor să mai lucreze după vîrsta pensionării, se poate citi: „Retirement age linked with the gains in life expectancy for both men and women by 2035 the latest“.
În traducere liberă, asta înseamnă că Guvernul mărește vîrsta de pensionare și promite, în schimb, creșterea speranței de viață. E primul guvern care introduce paradisul terestru în programul de guvernare la treizeci de ani de la prăbușirea mondială a comunismului și la aproape două mii de la răstignirea Mîntuitorului.
Speranța de viață în România arată destul de prost: 72 de ani la bărbați și 79 de ani la femei. Vîrsta de pensionare este 65 de ani la bărbați și 61 la femei. Un bărbat care lucrează pe salariu mediu (care acum e 3.100 de lei net și 5.400 de lei brut), pe un stagiu de cotizare complet (35 de ani), varsă la stat, fără inflație și capitalizări, 565.000 de lei. Dacă iese la pensie la 65 de ani, are de încasat o pensie medie de 1.600 de lei lunar, iar dacă trăiește 72 de ani, primește în total de la stat, ca pensie, 134.000 de lei. Statul rămîne cu 431.000 de lei de pe urma acestui pensionar mediu. Ca să obțină de la stat suma egală cu contribuția sa de-a lungul vieții, omul e obligat să trăiască 94 de ani, adică să descopere secretul patriarhilor din Vechiul Testament.
Ce fac guvernele cu banii rămași nu e un secret: îi risipesc politic, adîncesc sărăcia din societate, așa încît pensia să reprezinte ultima veste proastă pe care oamenii o așteaptă ca să poată muri liniștiți.
Acum, însă, Guvernul Cîțu a dat în damblaua primilor proroci din Galileea și promite prelungirea vieții. Adică vă mărim vîrsta de pensionare, dar vă lungim la pachet și viața, stați liniștiți.
Sigur, pentru bani, sînt permise multe. Dacă e nevoie de această nerușinare ca să ne primim banii de la doamna Ursula, fie! Numai că apar probleme la capitolul odihnă, căci, dacă se mărește vîrsta de pensie, pensionarul nostru mediu are de muncit mai mult. Ieșind la pensie cu trei ani mai tîrziu, la 68 de ani, el contribuie la bugetul de pensii cu încă 48.400 de lei. Fapt care, dacă moare tot la nivelul speranței de viață, la 72 de ani, îl aduce în situația de a credita statul cu 556.000 de lei. Asta ar atrage după sine obligația de a trăi 101 de ani, ca să încheie socotelile cu statul.
La urma urmei, dacă Guvernul nu-ți poate lungi zilele, ieși chiar mai bine. Murind la 72 de ani ca pensionar și contributor mediu, te bucuri de pensie doar patru ani și scurtezi astfel umilința de a împrumuta bani unui stat hoț prin natura intențiilor sale, îmbogățit prin munca ta de o viață, administrat de escroci prin bunăvoința ta electorală și căruia îi lași drept moștenire, împotriva voinței tale, banii munciți într-o viață.
