Producătorii europeni de autoturisme au reacționat după ce Parlamentul European a votat reducerea cu 100% a emisiilor de CO2 pentru autoturismele noi până în 2035.

Decizia PE înseamnă că de la această dată, pe teritoriul Uniunii Europene, nu vor mai putea fi vândute autoturisme noi cu motorizări pe benzină și motorină.

Asociația Constructorilor de Automobile din Europa (ACEA) avertizează că obiectivele Uniunii Europene privind neutralitatea emisiilor de gaze cu efect de seră pot fi atinse doar cu o creștere masivă a infrastructurii de încărcare și alimentare a vehiculelor.

De asemenea, asociația mai precizează că este îngrijorată de votul europarlamentarilor privind reducerea cu 100% a emisiilor de carbon până în 2035, „având în vedere că transformarea sectorului depinde de mulți factori externi care nu sunt pe deplin în mâinile noastre”.

„Industria auto va contribui pe deplin la obiectivul de neutralitate a Europei privind emisiile de carbon, în 2050. Industria noastră este în mijlocul unei ample acțiuni de trecere la vehicule electrice, noi modele apărând constant. Acestea întâlnesc cererile clienților și conduc tranziția către mobilitatea sustenabilă”, a declarat Oliver Zipse, președintele ACEA și CEO al BMW Group.

„Dar, având în vedere volatilitatea și incertitudinea cu care ne confruntăm zi de zi la nivel global, orice reglementare pe termen lung, care depășește acest deceniu, este prematură în acest stadiu incipient. În schimb, este necesară o revizuire transparentă la jumătatea drumului pentru a defini obiectivele post-2030. O astfel de revizuire va trebui, în primul rând, să evalueze dacă implementarea infrastructurii de încărcare și disponibilitatea materiilor prime pentru producția de baterii vor fi capabile să țină pasul cu adoptarea continuă și abruptă a vehiculelor electrice la acel moment”, a mai adăugat Zipse.

ACEA le cere autorităților europene să adopte celelalte reglementări din pachetul Fit for 55, în special țintele de CO2 și măsurile privind infrastructura pentru combustibili alternativi (Alternative Fuels Infrastructure Regulation – AFIR).

ACEA reunește 16 companii auto cu activități în Europa, specializate în producția și vânzarea de autoturisme, vehicule comerciale, camioane și autobuze: BMW Group, DAF Trucks, Daimler Truck, Ferrari, Ford of Europe, Honda Motor Europe, Hyundai Motor Europe, Iveco Group, Jaguar Land Rover, Mercedes-Benz, Renault Group, Stellantis, Toyota Motor Europe, Volkswagen Group, Volvo Cars și Volvo Group. (sursa)

Articolul precedentAmenzi uriașe în Grecia pentru încălcarea legii. Ce poți să pățești dacă parchezi neregulamentar sau dacă depășești limita de viteză legală
Articolul următorAstăzi sărbătorim Rusaliile! Tradiții și obiceiuri