Media orelor lucrate pe săptămână diferă în statele UE. În general, țările cu mai mulți lucrători part-time au un număr mai mic de ore lucrate săptămânal. Statisticile demonstrează că românii nu se feresc de muncă, dimpotrivă.

Media orelor lucrate în Europa diferă de la o țară la alta, iar un rol important în această situație îl are creșterea volumului de muncă de acasă după izbucnirea pandemiei de COVID-19. Unele companii oferă opțiuni mai flexibile pentru a lucra de la distanță, iar mai multe țări au testat săptămâna de lucru de patru zile.

Anul trecut, angajații europeni din segmentul de vârstă 20-64 de ani au lucrat, în medie, 36,2 ore pe săptămână, conform Eurostat. Adică cu 24 de minute mai puțin decât în 2019, înainte de pandemie, notează Euronews.

În Balcani se muncește cel mai mult

La nivel continental, Turcia este țara cu cel mai mare număr de ore lucrate pe săptămână în 2022, cu o medie de 42,9 ore în 2020. Urmează Muntenegru (42,8 ore) și Serbia (42,3). Imediat sub media de 40 de ore pe săptămână se situează România și Grecia (39,7 ore), urmate de Polonia (39,5), Bulgaria (39,2) și Macedonia de Nord (39). Ungaria are o medie de 38,5 ore.

România și Grecia sunt, așadar, țările din UE cu cele mai multe ore lucrate pe săptămână.

La polul opus, țările cu cel mai mic număr de ore de lucru săptămânal în 2022 sunt Olanda (32,4 ore), Austria (33,7), Norvegia (34,1), Danemarca și Germania (34,6).

Românii muncesc cel mai mult part-time

România se află pe locul 8 în Europa și pe 3 în UE la munca cu normă întreagă, cu o medie de 40,1 ore. Dintre statele UE, doar Grecia (41,3) și Polonia (40,5) sunt mai sus.

În schimb, România este pe primul loc la munca part-time (27 de ore săptămânal), fiind urmată de Muntenegru (26,3), Elveția (24,7) și Suedia (24,6). Bulgaria are o medie de 20,4 ore, iar Ungaria – 21,4. Turcia (17,4) e țara cu cel mai mic număr de ore lucrate săptămânal în sistem part-time.

Media orelor lucrate cu normă întreagă și part-time la principalul loc de muncă în 2022:

Potrivit Eurostat, țările cu număr mai mare de lucrători part-time au înregistrat o medie mai mică a numărului de ore muncite pe săptămână raportate la numărul de angajați. În 2022, Olanda a avut cea mai mare cotă de lucrători part-time din numărul total de angajați în UE – 38,4%. Media săptămânală de ore lucrate în această țară a fost de 32,4 – cea mai mică din Europa.

Însă România nu se încadrează în această tendință: românii sunt cei mai harnici din Europa la munca part-time, dar sunt și în top 10 în Europa și pe locul 3 în UE la ore muncite full-time.

Româncele sunt femeile din UE care muncesc cel mai mult

În clasamentul care cumulează munca cu normă întreagă și cea part-time prestată de persoanele de 20-64 de ani, bărbații au muncit mai mult decât femeile în 2022. Țara din UE cu cea mai mare diferență între sexe este Olanda, unde bărbații au lucrat cu până la 8,5 ore în plus pe săptămână.

La nivel european, însă, Elveția are cea mai mare diferență – 9,7 ore, iar Bulgaria pe cea mai mică – 0,5 ore. La nivelul UE, media a fost de 5,1 ore în plus pe săptămână muncite de bărbați în comparație cu femeile.

Situația la bărbați:

  • grecii conduc cu 41,7 ore, față de media UE de 38,4 ore.
  • românii sunt pe locul doi, cu 40 de ore, iar bulgarii pe trei (39,5). Bărbații din Ungaria au o medie de 39,1 ore.
  • la nivel european, turcii au cea mai mare medie – 44,8 ore.

Situația la femei:

  • România conduce în topul UEcu o medie de 39,3 ore muncite pe săptămână (față de media UE de 33,6 ore), urmată de Bulgaria (39 ore). Ungaria are o medie de 37,8 ore.
  • La nivel european, Muntenegru conduce cu o medie de 41,7 ore.

Bărbații din Olanda și Norvegia au muncit cel mai puțin în 2022 – 36,4 ore pe săptămână. Iar femeile din Olanda au muncit cel mai puțin – 27,9 ore. (sursa)

Articolul precedentLăsați artiștii orădeni să cânte! Actorul Richard Balint: Suntem doar un frumos sat ‘artnuvo’ cu blocuri?
Articolul următorUnităţile de cult se pot înscrie în Programul Casa Verde Fotovoltaice. Bugetul disponibil, 17,5 milioane de lei