Deputații PSD au organizat, marți, un protest în Parlament, prin care au cerut formațiunilor din coaliția de guvernare să voteze înființarea unei comisii parlamentare de ancheta care să verifice statisticile privind decesele provocate de Covid-19.

PSD a invocat declarațiile fostului ministru al sănătății, Vlad Voiculescu, care a declarat că există diferențe de raportare între sistemul care centralizează datele de la spitale și sistemul de la DSP.

„Din informațiile pe care le avem, PNL, USR, UDMR doresc să respingă constituirea acestei comisii de anchetă, ceea ce este inexplicabil și șocant. În orice țară civilizată, după aceste declarații ale unui ministru, organele abilitate s-ar fi autosesizat și am fi avut suspecți în dosare grele și probabil că am fi avut și demiterea sau demisia guvernului pentru că este foarte grav dacă se confirmă aceste informații”, a spus Alfred Simonis.

Deputații au susținut protestul, despre care spun că este  „spontan” în fața biroului lui Ludovic Orban, președintele Camerei Deputaților, cu pancarte negre inscripționate cu mesajele „Nu ascundeți morții” și „Vinovații să plătească”. (sursa)

Articolul precedentChirurgul Florian Bodog îi invită pe bihoreni la centrul de vaccinare drive-through pentru discuții, dar și pentru a se vaccina!
Articolul următorDLAF a sesizat DNA pentru ”presupuse fapte de natură penală” săvârșite de Dan Barna în proiectele cu bani europeni în care a fost expert / Reacția vicepremierului