Regele Abdullah al Iordaniei a avertizat zilele trecute împotriva încercării de ‘a împinge’ refugiații palestinieni în Egipt sau Iordania, adăugând că situația umanitară trebuie rezolvată în interiorul Gazei și al Cisiordaniei. “Fără refugiați în Iordania, fără refugiați în Egipt,” a declarat regele Abdullah, în contextul în care sute de mii de refugiați palestinieni disperați încearcă să părăsească Gaza, teritoriu aflat sub bombardamentele Israelului ca răzbunare pentru atacul brutal al Hamas din 7 octombrie. De partea lor, oficiali de la Cairo au făcut și ei declarații asemănătoare împotriva primirii de palestinieni. De ce Egiptul și Iordania și-au închis porțile pentru cei care fug din fața confruntărilor violente?

Fără refugiați

Iordania nu va accepta refugiați palestinieni strămutați de conflictul dintre Israel și Hamas, a declarat regele Abdullah al II-lea marți, după o întâlnire cu cancelarul german Olaf Scholz la Berlin.

“Aceasta este o linie roșie,” a spus Abdullah. “Aceasta este o linie roșie, pentru că cred că acesta este planul unor suspecți de serviciu de a încerca să creeze probleme de facto pe teren. Fără refugiați în Iordania, fără refugiați în Egipt,” a declarat monarhul.

După ce Israelul a cerut locuitorilor din nordul Gazei să se evacueze spre sud, liderii Hamas – desemnată drept organizație teroristă de Statele Unite, Uniunea Europeană, Canada, Israel, Japonia, Australia și Marea Britanie – i-au încurajat pe rezidenții din Gaza să rămână în teritoriu. Aceasta deși experții se așteaptă ca Forțele de Apărare Israeliene (IDF) să lanseze o ofensivă terestră pe scară largă care ar putea împinge civilii palestinieni spre sud, în Iordania sau Egipt.

“Aceasta este o situație care trebuie gestionată în Gaza și Cisiordania,” a spus Abdullah. “Și nu trebuie să faci să transferi asta pe umerii altora.”

Abdullah a deplâns vărsarea de sânge care continuă din cauza luptelor dintre Israel și Hamas, declarând că violența reprezintă o amenințare existențială pentru regiune. “Întreaga regiune este în pragul dezastrului,” a spus Abdullah. “Acest nou ciclu de violență ne conduce către abis.”

La rândul său, președintele egiptean Abdel Fattah el-Sissi a spus că este în interesul palestinienilor să rămână în Gaza. “Amenințarea acolo este semnificativă, deoarece înseamnă lichidarea acestei cauze (palestiniene),” a declarat el-Sissi. “Este important ca (palestinienii) să rămână neclintiți și să existe pe pământul lor.”

El-Sissi a mai spus că un exod în masă ar risca să aducă militanți în Peninsula Sinai din Egipt, de unde ar putea lansa atacuri asupra Israelului, punând în pericol tratatul de pace dintre cele două țări, semnat în urmă cu 40 de ani.

Declarațiile monarhului iordanian și liderului de la Cairo au fost făcute în contextul în care teroriștii Hamas din interiorul Fâșiei Gazei încă mai lansează rachete spre Israel, lucru care reprezintă o amenințare continuă pentru civilii israelieni.

Tirurile de rachete vin la aproape două săptămâni după ce Hamas a lansat un asalt surpriză împotriva teritoriului israelian, chiar în ziua în care se marca sărbătoarea evreiască Simchat Tora. În fazele inițiale ale atacului, gruparea teroristă a lansat mii de rachete Qassam și drone în încercarea de a copleși sistemul de apărare antirachetă și a masca incursiunea militanților săi pe teritoriul israelian.

Potrivit experților, valul inițial de atacuri cu rachete din partea Hamas a fost mai mare decât orice s-a văzut în amintirea recentă în conflictele militare repetate dintre Israel și Hamas. 

Gruparea militantă palestiniană a trimis apoi mai mult de 1.000 de luptători în Israel în cea mai mare escaladare a conflictului dintre cele două părți din ultimele decenii. Folosind parapante, bărci, motociclete și alte vehicule, teroriștii s-au infiltrat în Israel cu un singur scop aparent: uciderea și răpirea israelienilor, militari și civili deopotrivă.

Sub acoperirea miilor de rachete lansate, militanții grupării teroriste au reușit să penetreze bariera puternic fortificată dintre cele două tabere. Mai mult de 1.700 de israelieni au fost uciși și alte peste 3.000 răniți în atacul coordonat lansat de Hamas, în timp ce alte zeci de israelieni și cetățeni străini au fost luați ostatici de teroriștii palestinieni, probabil pentru a-i schimba la un moment dat cu prizonieri Hamas deținuți în închisorile israeliene. (sursa)

Articolul precedentUn mare oraș european va interzice circulația mașinilor în centru
Articolul următorCinci fonduri de pensii private Pilon II au 350 de milioane de lei blocaţi la Banca Internaţională de Investiţii, controlată de Rusia! Banca a ratat rambursarea a două împrumuturi, pe 7 şi 19 octombrie