În ciuda greutăților de zi cu zi, românii declară în proporție mare că sunt mulțumiți de viața lor. Cel puțin asta arată un nou studiu european în care țara noastră este fruntașă.

Surprinzător este că țări dezvoltate, precum Germania sau Franța, sunt pe ultimele locuri, în ciuda nivelului de trai de acolo. Totuși, sociologii spun că motivul pentru care românii afirmă că trăiesc bine vine din cultura noastră, în care am învățat să fim mândri și să nu ne plângem în fața străinilor.

Deși ni s-a întâmplat de multe ori să vedem fețe posomorâte pe stradă sau în mijloacele de transport în comun, un top Eurostat ne arată că, de fapt, românii declară că sunt mai mulțumiți de viața pe care o duc decat alti europeni.

Româncă: „Sunt foarte mulțumită. Nu mă plâng de nimic, deși ca orice om trecem prin greutăți, trebuie să ne bucurăm de fiecare zi”.

Român: „Da. Sunt foarte mulțumit, îmi place la maxim”.

Reporter: De ce?

Român: „Așa, toate merg de la sine, toate sunt bune”.

Reporter: Dvs. sunteți mulțimită cu viața pe care o aveți?

Româncă: „90%, da! Pentru că sunt sănătoasă, că nu avem probleme în familie…”

Pe o scară de la 1 la 10, românii au adunat în medie 7,7 puncte de satisfacție, după austrieci. Sociologii spun că motivul pentru care ne declarăm mulțumiți de viața noastră este strâns legat de cultura noastră.

La polul opus, într-un mod surprinzător, oamenii din țările cele mai dezvoltate, precum Franța sau Germania, au avut un nivel de mulțumire mai mic.

Sursa: Pro TV

Articolul precedentBormaşina silenţioasă, un eşec comercial! Românii spun că n-are niciun farmec
Articolul următorDe la cititori. Aerogara din Oradea, de cinci ori mai puțini pasageri decât la Suceava! Aproape 100.000 mai puțini decât la Bacău! (GRAFIC)