Preşedintele AUR, George Simion, s-a dus, joi seară, la transportatorii care protestează la intrarea în Capitală şi le-a cerut jandarmilor să le permită accesul în Bucureşti cu tractoarele, însă o parte dintre manifestanți l-au huiduit şi i-au cerut să plece, acuzându-l că urmăreşte doar câştigarea de voturi.

Simion a acuzat PSD şi autorităţile că vor să blocheze dreptul oamenilor de a protesta şi de a-şi manifesta nemulţumirea și le-a cerut jandarmilor să-i lase să intre în București. Oamenii legii i-au explicat însă că legea nu permite decât ca aceștia să se deplaseze pe jos către sediul Guvernului.

Întrebat de ce s-a dus acolo, Simion a răspuns: „Pentru că de ce îi e frică lui Ciolacu, Grindeanu şi Barbu nu scapă. De ce ţi-e frică nu scapi, PSD-ule!”.

Unii dintre protestatari şi-au exprimat, însă, nemulţumirea cu privire la prezenţa liderului AUR şi l-au huiduit: „Lasă-ne protestul, Simion! Aţi venit să vă faceţi numărul, domnule Simion”.

„Unde ai fost când ne-a fost greu”, „Ai venit pentru voturi”, i s-a mai strigat.

Simion a fost însoțit de mai mulți membri AUR, pe înregistrare auzindu-se cum filiala AUR Chiajna spune că este toată mobilizată. Ei s-au certat cu jandarmii, au scandat „Jos Guvernul” și „Rușine să vă fie” înainte de a fi la rândul lor huiduiți și trimiși acasă.

Anterior, în postări pe Facebook, liderul AUR a negat că formaţiunea s-ar afla în spatele protestului.

„Nu suntem noi în spatele protestelor, dar îmi exprim public susţinerea faţă de doleanţele protestatarilor”, a scris Simion pe Facebook.

La protest s-a dus și Diana Șoșoacă, dar a primit același tratament. Protestatarii au povestit la Antena3 că politicienii au făcut circ și au vrut să spargă baricada de jandarmi, dar că i-au refuzat pentru că nu vor scandal, ci să-și rezolve problemele.

„Au vrut să spargem baricada cu jandarmii, dar noi suntem pașnici”, „Nu am venit să facem circ, am venit să facem dreptate” și „Noi nu suntem cu ei“ (cu George Simion și Diana Șoșoacă, n.red.)”, au spus oamenii care protestează.

Manifestanții spun că sunt conștienți că politicienilor nu le pasă cu adevărat de probleme lor, ci doar „au venit pentru ei, că se apropie alegerile”.

Haos pe Centura Capitalei, Nicușor Dan spune că nu a cerut nimeni autorizație

Sute de transportatori din toată ţara participă, joi, la a doua zi de protest. Camioane din toată ţara au pornit către Bucureşti, pentru a se alătura angajaţilor firmelor de transport care protestează deja, pe centura Capitalei. Mai mulţi transportatori se află în Chiajna, accesul către Capitală fiindu-le blocat de jandarmi şi de poliţie.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, s-a întâlnit, joi, cu reprezentanţi ai unor asociaţii ale transportatorilor, discuţiile urmând să continue miercurea viitoare.

Conform Executivului, reprezentanţii Cancelariei Prim-ministrului au avut, joi, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanţi ai transportatorilor din toate zonele României, iar în urma discuţiilor, s-a agreat ca cel mai târziu până la sfârşitul săptămânii viitoare să fie stabilită o întâlnire de lucru între reprezentanţii transportatorilor care au participat la consultările de la Guvern şi cei ai Autorităţii de Supraveghere Financiară pentru a analiza aspectele semnalate în legătură cu Asigurarea de Răspundere Civilă Auto (RCA) şi a găsi soluţii aplicabile la problematicile sesizate de transportatori.

Întrebat despre o posibilă autorizare a protestului pentru Capitală, primarul general Nicuşor Dan a declarat că nu i s-a cerut.

„Primarul Municipiului Bucureşti are atribuţia de a autoriza proteste. Eu am autorizat toate protestele, inclusiv cele care au fost împotriva mea şi au fost vreo 20-30 (…). În opinia mea, este un drept al lor să protesteze”, a spus Nicuşor Dan, la Realitatea Plus.

Întrebat referitor la gardurile care au fost puse în Piaţa Victoriei, primarul Capitalei a răspuns că sunt cele pe care le pune Jandarmeria de obicei pentru a departaja manifestanţii.

„Nu am trecut prin Piaţa Victoriei. Probabil că sunt nişte garduri pe care le pune Jandarmeria, aşa cum le pun ei de obicei, ca să departajeze oameni care pot avea opinii diferite”, a afirmat Nicuşor Dan. (sursa)

Articolul precedent71.000 de români posedă legal arme letale, de foc
Articolul următorPNL dă înapoi cu privire la posibilitatea ca Iohannis să ajungă la conducerea Consiliului European: ”Sunt foarte mulți de dacă”