În prima zi a noului an şcolar, şcolile franceze au trimis acasă zeci de fete pentru că au refuzat să îşi scoată abaya, ţinuta largă şi lungă purtată de unele femei musulmane, a declarat ministrul Educaţiei.

Sfidând interdicţia privind acest articol de îmbrăcăminte musulmană, aproape 300 de fete s-au prezentat luni dimineaţă purtând abaya, a declarat Gabriel Attal pentru postul de televiziune BFM.

Majoritatea au fost de acord să se schimbe, dar 67 au refuzat şi au fost trimise acasă, a spus el, relatează The Guardian.

Guvernul a anunţat luna trecută că interzice abaya în şcoli, spunând că aceasta încalcă regulile privind secularismul în educaţie, care au dus deja la interzicerea vălului musulman pe motiv că acesta constituie o afişare a apartenenţei religioase.

Măsura a bucurat dreapta politică, dar criticii au susţinut că reprezintă un afront adus libertăţilor civile.

Attal a declarat că fetele cărora li s-a refuzat intrarea au primit o scrisoare adresată familiilor, în care se spunea că “laicitatea nu este o constrângere, ci o libertate”. Dacă ele se vor prezenta din nou la şcoală purtând abaya, va exista un “nou dialog”, a declarat ministrul.

Luni, preşedintele Emmanuel Macron a apărat măsura controversată, afirmând că în Franţa există o “minoritate” care “deturnează o religie şi sfidează republica şi laicitatea”, ceea ce duce la “cele mai grave consecinţe”.

El a citat asasinarea, în urmă cu trei ani, a profesorului Samuel Paty pentru că a prezentat caricaturi ale profetului Mahomed în timpul unei ore de educaţie civică.

“Nu putem acţiona ca şi cum atacul terorist, asasinarea lui Samuel Paty, nu ar fi avut loc”, a declarat el într-un interviu acordat canalului You Tube HugoDécrypte.

O asociaţie care îi reprezintă pe musulmani a depus o cerere la Consiliul de Stat, cea mai înaltă instanţă din Franţa pentru plângeri împotriva autorităţilor statului, pentru a obţine un ordin judecătoresc împotriva interzicerii abaya şi a khamis, ţinuta echivalentă acesteia pentru bărbaţi.

Consiliul Cultului Musulman din Franţa (CFCM), înfiinţat pentru a-i reprezenta pe musulmani în faţa Guvernului, a declarat că interzicerea abaya ar putea crea “un risc ridicat de discriminare” şi a precizat că ia în considerare posibilitatea de a depune propria plângere în faţa Consiliului de Stat.

Articolul precedentBirmingham, al doilea cel mai mare oraș din Marea Britanie, și-a declarat falimentul / Vor mai funcționa doar serviciile esențiale
Articolul următor18 persoane au murit înecate pe litoralul românesc, în acest sezon estival