România se pregătește să participe la reconstrucția Ucrainei după război. Procesul, care va depăși ca amploare celebrul plan Marshall, are, în acest moment, costuri estimate la aproximativ 400 de miliarde de dolari.

Odată cu ajutorul oferit țării vecine, și România ar avea de câștigat, au declarat experți independenți, dar și oficiali, în cadrul unei conferințe organizate la Sinaia.

275 de mii de obiective din Ucraina au fost distruse în război, iar jumătate din rețeaua de electricitate e deteriorată, spune premierul Ucrainei. Așa că economia și infrastructura țării vecine sunt primele care au nevoie de sprijin. Reconstrucția a început încă de anul trecut în zonele eliberate de sub ocupație rusească.

Mykhailo Samus, director New Geopolitics Research Network: „Avem nevoie de suport în ceea ce privește economia pentru a continua să ofere lucruri de bază cetățenilor, pentru populația noastră, pentru societatea noastră.”

George Scutaru, director general New Strategy Center: „Cred că Romania are capacitatea să devina un hub logistic mai ales pentru sudul Ucrainei, zona Galați, Brăila se poate dezvolta foarte bine, impreună cu porturile Reni și Izmail din Ucraina și portul Giurgiulești din Rep Moldova.”

La ora actuală, 70% din exporturile Ucrainei tranzitează țara noastră.

Ionel Scrioșteanu, secretar de stat Ministerul Transporturilor: „Încă de la începutul conflictului am sprijinit Ucraina prin asigurarea unor fluxuri de import export, mai ales pe zona de export. Ca să vă dau o cifră, luna aceasta atingem ținta de 40 de milioane de cereale tranzitate prin și cu sprijinul României”.

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a dat asigurări că guvernul va continua sa investească în infrastructura de transport, feroviară și rutieră și navală, astfel încât să dublăm capacitatea de trafic a României, pentru cerealele şi bunurile exportate de Ucraina.

Sursa: StirilePROTV

Articolul precedentCongresul american deschide oficial o anchetă pentru destituirea preşedintelui Joe Biden!
Articolul următorFlorian Bodog: Forțele de ordine nu trebuie aduse în plenul Parlamentului!