Talibanii și facțiunile armate care ne-au atacat soldații în unele dintre cele mai periculoase zone ale lumii, Afganistan și Irak, n-au reușit să provoace, în timp atât de scurt, pierderile de vieți omenești pe care le-a adus lipsa de organizare de acasă.

Spitalul este definit drept cel mai sigur loc unde se poate găsi un om suferind. Spitalele noastre au devenit cadrul unor tragedii recurente. 

15 oameni au murit în urma incendiului din noiembrie de la Piatra-Neamț. Un om a murit la Socola, tot în incendiu, în decembrie, în dimineața de Crăciun. În ianuarie, 5 compatrioți de-ai noștri au ars la „Matei Balș”, conform datelor de până acum.

E foarte devreme pentru orice concluzie despre evenimentul din această dimineață. Nu avem încă suficiente fapte, dar ele vor fi aflate și vor ajunge la oameni.

Putem însă constata acum că, din 1996, România a pierdut 30 de oameni în Bosnia, Afganistan și Irak, acolo unde Armata noastră a luptat alături de coalițiile internaționale. 

Media pe front e un pic mai mare de un deces pe an. În spitale, de la începutul iernii, ne-a murit un om la trei zile din cauza incendiilor.

Citeşte întreaga ştire: România are 30 de soldați căzuți pe fronturi în ultimii 25 de ani și 21 de morți arși de vii în spitale în două luni

Articolul precedentCe spunea Voiculescu după incendiul de la Piatra Neamț și ce spune acum despre tragedia de la „Matei Balș”, după ce a devenit ministru
Articolul următorO nouă investiție gigant în Ungaria!