Dan Air este prima companie aeriană de linie care a anunţat zboruri de pe Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav, începând cu 15 iunie 2023, potrivit unui anunţ publicat pe pagina de Facebook a aeroportului. 

Luni, 24 aprilie, la sediul Consiliului Judeţean Braşov a avut loc semnarea de către Regia Autonomă „Aeroportul International Braşov-Ghimbav” – în calitate de Aeroport, reprezentată de directorul general Alexandru Anghel, şi DAN AIR (AOC) SRL – în calitate de Transportator, prin directorul general Matt Ian David.

Contractul are ca obiect asigurarea şi punerea la dispoziţie de către Aeroport a infrastructurii aeroportuare (pista de decolare-aterizare, căile de rulaj, platforma de staţionare, inclusiv sistemul de iluminare aferent, terminalul de pasageri şi alte facilităţi conexe), cu suprafeţele corespunzător amenajate, funcţionale şi întreţinute pentru deservirea la sol a aeronavelor, precum şi a spaţiilor şi facilităţilor necesare pentru asigurarea serviciilor necesare pasagerilor şi mărfurilor transportate, spre a fi utilizate de către Transportator în schimbul achitării tarifelor convenite.

Curse spre şase ţări din Europa

Încă din luna martie, compania aeriană românească DAN AIR a anunţat că din 15 iunie 2023 va zbura de la Aeroportul Brașov spre opt destinații din șase țări europene. Acestea sunt:

  • Brașov – Barcelona – Brașov (în fiecare marți);
  • Brașov – Bruxelles BRU – Brașov (în fiecare miercuri);
  • Brașov – Budapesta – Brașov (în fiecare marți, duminică);
  • Brașov – Londra LGW – Brașov (în fiecare vineri); 
  • Brașov – Milano LIN – Brașov (în fiecare luni);
  • Brașov – Munchen – Brașov (în fiecare sâmbătă);
  • Brașov – Nuremberg – Brașov (în fiecare joi);
  • Brașov – Stuttgart – Brașov (în fiecare joi). 

În prezent sunt puse în vânzare bilete spre toate destinaţiile, cu excepţia Stuttgart, destinaţie care urmează să fie operaţionalizată. (sursa)

Articolul precedentAvertismentul istoricului israelian Yuval Noah Harari: „Nu știu dacă oamenii pot supraviețui AI. Pentru prima dată, am inventat ceva care ne ia puterea“
Articolul următorAmericanii s-au săturat și de Joe Biden și de Donald Trump. Ambii vor candida pentru un nou mandat la Casa Albă