Una din armele omenirii în lupta cu COVID-19 este medicamentul Remdesivir. Folosit şi de preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, pentru a se vindeca după ce s-a infectat cu coronavirus, medicamentul poate fi produs şi în România. Alexandru Rafila, expertul ţării noastre la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, a explicat la emisiunea Punctul de Întâlnire de la Antena 3, moderată de Radu Tudor, că principalul oponent al acestui demers este, incredibil, chiar statul român.

În timp ce Ungaria a început deja să producă Remdesivir, România cumpără de pe piaţa externă medicamentul care omoară virusul COVID. Asta deşi există o companie la Iaşi care ar putea produce acest antibiotic extrem de important în lupta cu pandemia.

Alexandru Rafila a explicat la Antena 3 că el însuşi a făcut lobby pentru ca vaccinul să fie produs în România, dar ar fi întâmpinat ostilitate din partea reprezentanţilor statului. 

“Este bine să ai capacitate, să nu depinzi de alte surse de aprovizionare şi să nu intri în competiţie cu alte ţări pentru o cantitate limitată dintr-un anumit produs.”, şi-a început Alexandru Rafila expicaţia.  

Expertul României la OMS a continuat: “Această chestiune (producerea Remdesivir în România) s-ar putea rezolva şi în România, eu personal am ajutat la stabilirea unui contact cu o companie producătoare, în urmă cu mai multe luni. Compania Antibiotice Iaşi, iniţial s-a arătat interesată, dar, pentru că e vorba de o companie cu capital de stat trebuie să existe o decizie politică, până la urmă care să sprijine un astfel de demers.”

“Compania nu are libertate financiară şi de decizie. Dacă, într-adevăr suntem interesaţi, putem face acest lucru, să-l sprijinim din punct de vedere al statului român.”

Articolul precedentCercetători români au realizat prima trusă din Europa pentru detectarea rapidă a COVID-19
Articolul următorSchimbarea orei se apropie. Când intră în vigoare ora de iarnă 2020