Săptămâna trecută, profitând că Virgil Popescu era puțintel plecat în concediu (lucru pe care dacă l-ar face mai des, domeniului pe care-l păstorește i-ar fi mai bine), au început să umble zvonuri, pe piața de profil liberalizată, care-l dădeau drept nou șef la ANRE pe Răzvan Nicolescu, fost ministru al energiei în perioada lui Ponta.

ANRE revine, conform împărțelii din coaliție, PSD-ului, care-l susține în funcție pe nefericitul domn Dumitru Chiriță. Cum Răzvan Nicolescu a fost ministru în guvernul Ponta, deci al unui premier pesedist, zvonul ar fi trebuit să ne convingă că Ciolacu s-a săturat de Chiriță și vrea să aducă în locul lui pe cineva mai competent.

Numai că, în timp ce zvonul își vedea de rătăcirile lui prin redacțiile patriei, Răzvan Niculescu umbla și el, dar de mână cu liderii liberali, la Sinaia. Da, da, omul de dragul căruia n-ar mai putea Ciolacu, se afla la întâlnirea PNL de la Sinaia, acolo unde mai mulți urmași ai Brătienilor se răcoreau alături de experți independenți în diverse ramuri ale economiei.

Problema în coaliție este că mandatul lui Dumitru Chiriță expiră peste două luni și trebuie desemnat un nou șef la ANRE. Unul care să colaboreze bine cu Virgil Popescu, extrem de rezistentul ministru al Energiei, pe care nimic nu-l poate da jos. De aici și curajul Alinei Gorghiu, care atacă la baionetă un om căruia oricum i se termină mandatul peste puțină vreme. De aici și de la Sinaia, unde discuțiile prea-înțelepților liberali au născut o strategie destul de alambicată: să-l anunțăm noi pe Nicolescu drept om al lui Ciolacu și favorit la ANRE din partea PSD, ca Ciolacu să se simtă obligat să-l propună pe Nicolescu, că doar a scris în presă că este favoritul lui, deci trebuie să-l numească.

De obicei, cam așa se fac strategiile profunde în PNL-ul modern, în jurul mai multor sticle. Câtă vreme sticlele sunt pline, strategiile sunt coerente. Pe măsură ce sticlele se mai golesc, se ajunge la astfel de construcții în care urmașii lui Blaga și Băsescu ajung să se convingă și ei că orice le-ar trece prin cap e și funcțional.

Rămâne să vedem dacă, pe trezie, peneliștii pot să-i convingă pe pesediști că unul pe care ei l-au numit în diverse comitete și comiții și care e sfătuitor pe energie al premierului chiar a devenit, peste noapte, favoritul găștii din jurul lui Ciolacu. (catavencii.ro)

Articolul precedentEuro s-a prăbuşit peste noapte şi a coborât la minimul ultimilor 20 de ani! Analiştii avertizează că este doar începutul
Articolul următorPSD: „Românii nu pot duce la nesfârșit povara incompetenței lui Virgil Popescu”