Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. De joi noapte se așteaptă precipitații în special începând din noaptea de joi spre vineri în zonele Banatului, Munteniei, sudului Crișanei și al Transilvaniei. La munte se vor înregistra precipitații mixte.

Ne aflăm la periferia acestui ciclon, care afectează o bună parte din Europa, însă fenomenele nu vor avea intensitatea celor în care el are centrat nucleul. Vor fi precipitații în special începând din noaptea de joi spre vineri în Banat, în Muntenia, în Muntenia, sudul Crișanei și al Transilvaniei, iar în zona înaltă Carpaților Meridionali, posibil precipitații mixte, acolo unde și vântul va putea avea intensificări, cu viteze la rafală mai mari peste 40-50km/h, dar și în zonele în care vor fi ploi la cote mai reduse. Până atunci însă, vorbim de un regim de temperaturi mult mai ridicat comparativ pentru această perioadă din calendar 8-21 grade Celsius”, a explicat Elena Mateescu, directorul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), potrivit Antena 3.

Minimele, cuprinse între minus 2 și 12 grade Celsius

Joi, 29 februarie, vremea va fi mult mai caldă decât în mod obișnuit pentru această dată. Astfel, temperaturile maxime se vor încadra între 8 și 21 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -2 grade în depresiunile din estul Transilvaniei și 12 grade în Dealurile de Vest. Cerul va avea înnorări temporare și mai ales în timpul nopții va ploua slab în Banat, Oltenia, local în Muntenia, sudul Crișanei și al Transilvaniei, iar în zona înaltă a Carpaților Meridionali, trecător vor fi precipitații mixte. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări în sudul Banatului, în Oltenia și în Carpații Meridionali. Va fi ceață local în regiunile extracarpatice, pe alocuri persistentă îndeosebi ziua, posibil asociată cu burniță, iar în rest aceasta se va semnala izolat, cu o probabilitate mai mare în depresiuni.

Vânt puternic la munte

Vineri, 1 martie, vremea se va menține mai caldă decât în mod obișnuit în prima zi a lunii martie. Cerul va fi mai mult noros și va ploua local în Oltenia, Banat și la munte, pe arii restrânse în Transilvania și izolat în celelalte regiuni. În zona montană înaltă trecător vor fi precipitații mixte. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări, viteze în general de 45…55 km/h în sudul Banatului și în Oltenia și rafale de peste 80…90 km/h pe crestele Carpaților Meridionali, dar pe arii restrânse, însă la viteze mai mici și în restul teritoriului.

Temperaturile maxime se vor încadra între 9 și 19 grade, iar cele minime se vor situa între 1 și 10 grade, mai scăzute în estul Transilvaniei spre -2 grade. Dimineața și noaptea, izolat, cu o probabilitate mai mare în est și în sud-est, va fi ceață.

Vremea se va menține mai caldă decât în mod obișnuit în prima zi a lunii martie. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 14 grade, iar cea minimă va fi de 3…5 grade. Cerul va fi mai mult noros, iar în primele ore ale intervalului vor fi condiții de ploaie. Vântul va sufla în general moderat. (sursa)

Articolul precedentPatru lucruri de ştiut despre 29 februarie, o zi neobişnuită în calendar care există doar o dată la patru ani
Articolul următorCei mai haioși în perioada asta sunt ăia care deplâng liberalismul, deși PNL de azi e 90% PDL