timesnewroman.ro: Lucian Bode și-a reafirmat azi încrederea totală în șoferul lui. „Am vorbit din nou cu el și mi-a garantat încă o dată că n-a plagiat deloc în lucrarea de doctorat pe care a scris-o pentru mine. Este om de încredere, deci sunt sigur că n-a plagiat în ea. Așa că doctoratul meu, scris de el, nu e plagiat“, spune ministrul de Interne.

Lucian Bode spune că-l știe pe șoferul lui de peste 40 de ani. „Am fost colegi de bancă încă din clasa I și de fiecare dată am trecut clasa copiind de la el“, rememorează penelistul. „Era cel mai bun din clasă. El mi-a făcut temele atâția ani, el m-a lăsat să copiez la teze, el a dat examen la facultate în locul meu, deci chiar e inteligent. Nu degeaba e șoferul meu.“

Bode spune că n-a avut niciun dubiu, atunci când l-a rugat să-i scrie și o lucrare de doctorat, că-i va scrie una originală. „E omul în care am încredere să-l las la volan când eu mă culc pe bancheta din spate, normal c-am încredere în el și să-mi scrie un doctorat“, a spus ministrul de Interne. (timesnewroman.ro)

Articolul precedentPresa din România vuiește că Elon Musk e noul antrenor FCSB, în locul lui Dică
Articolul următorSuccesuri ideologice de la Amazon: faci un serial despre Inel și obții doar gaura